Post Tagged with: "sedinta"

În fotografie: Ion Harea, șeful Oficiului Teritorial Ungheni al Cancelariei de Stat și Oxana Radu, specialist principal la ședința Consiliului Local Călimănești

O lecție pentru aleșii locali. ”Nu știți – întrebați!”

10 februarie 2017. Prima ședință a consiliului local Călimănești din acest an și prima bilă neagră pentru organizare. Cel puțin, așa au dat să se înțeleagă reprezentanții Oficiului Teritorial Ungheni al Cancelariei de Stat, care au descins in corpore la Călimănești. ”Multe lucruri pe care le-am văzut la ședința consiliului local de aici, pur și simplu, ne-au uimit. Abateri au[Read More…]

23 februarie, 2017 Comments are Disabled
Ședință a Consiliului raional Ungheni ratată. Pentru că e ”vinerea seacă”

Ședință a Consiliului raional Ungheni ratată. Pentru că e ”vinerea seacă”

Deși, pe 17 iulie curent, urma să aibă loc ședința ordinară a Consiliului raional Ungheni și, implicit, să fie aleasă noua conducere a raionului, aleșii poporului nu s-au prezentat în sala de ședințe. Au fost așteptați de cîțiva primari, viceprimari sau conducători ai unor instituții publice timp de 15 de minute, după care Rodica Lițcan, secretara consiliului raional, a anunțat[Read More…]

17 iulie, 2015 Comments are Disabled
Imagine simbol: codlea-info.ro

Prima ieșire în popor a viceminiștrilor în anul 2015

20 ianuarie. Ora 10.00. Și la Nisporeni, și la Ungheni, și la Călărași era preconizat unul și același eveniment, doar că personajele urmau să fie diferite. NISPORENI Vizită de lucru a viceministrului Apărării, Ana Vasilachi. Contactat telefonic, vicepreședintele raionului, Ion Munteanu, ne-a spus că a fost, de fapt, o întîlnire într-un cerc restrîns. ”Fiindcă președintele Ghenadie Verdeș era plecat la[Read More…]

27 ianuarie, 2015 Comments are Disabled
Imagine simbol: agroromania.manager.ro

Asociaţiile de producători agricoli – din nou la ordinea zilei

Se pare că producătorii agricoli călărăşeni încep să înţeleagă necesitatea consolidării lor în grupuri pe interese. Pe 28 noiembrie, s-au întrunit într-o şedinţă producătorii de fructe şi pomuşoare. Potrivit  celor doi organizatori, Anatol Vulpe, şeful Direcţiei Agricultură, şi Mihail Diaconu, preşedintele AO „Agroconsultant”, iniţiativa a venit chiar din partea  producătorilor. Iată că aceştia şi-au dat seama că, numai împreună, vor[Read More…]

11 decembrie, 2013 Comments are Disabled
Sursa: gov.md

Construcția gazoductului Iași – Ungheni trecută în revistă de prim-ministrul interimar Iurie LEANCĂ într-o ședință de lucru

La ședință au participat Octavian CALMÎC, viceministru al Economiei, reprezentanți ai organelor de stat implicate în procesul de negocieri cu privire la construcția gazoductului Iași – Ungheni, precum și ai proiectelor din domeniul energetic care vizează liniile de interconexiune electrică Iaşi – Ungheni- Strășeni, instalarea convertoarelor back-to-back pe liniile Balți-Suceava și Vulcănești-Isaccea. Oficialii au făcut o trecere în revistă a[Read More…]

29 aprilie, 2013 Comments are Disabled
În fotografie: Ion Jardan

În selecţionata simbolică de fotbal

Discipolul şcolii de fotbal unghenene, în prezent titular al FC „Rapid”, Ion Jardan, a fost ales în selecţionata simbolică a Diviziei naţionale din turul  Campionatului Republicii Moldova la fotbal, ediţia 2012-2013. La finele anului 2012, publicaţia „Sport Curier” a propus selecţionata ideală, reieşind din notele puse fotbaliştilor după fiecare meci jucat în acest sezon. „Căpitanul echipei naţionale de tineret şi-a[Read More…]

11 ianuarie, 2013 Comments are Disabled
În fotografie (de la stînga la dreapta): Cristian-Mihai Adomniţei, preşedintele Euroregiunii; Ilie Rău, vicepreşedintele Euroregiunii, preşedintele raionului Călăraşi; Vasile Bîtca, preşedintele raionului Nisporeni

Euroregiunea „Siret-Prut-Nistru” mai încheie un an de activitate

Reprezentanţii celor 23 de raioane din R.Moldova şi două judeţe din România, membri ai Asociaţiei Euroregiunii „Siret-Prut-Nistru”, s-au întrunit marţi, 11 decembrie, la Călăraşi, la ultima lor adunare generală din acest an. Deşi ordinea de zi conţinea doar o singură chestiune -aprobarea cotizaţiei de membru pentru anul 2013, discuţiile au durat mult mai mult, fiind şi mult mai extinse decît, probabil, şi-au planificat organizatorii. Tonul l-a dat chiar proaspătul preşedinte al Euroregiunii,[Read More…]

20 decembrie, 2012 Comments are Disabled
Şedinţa Comitetului Consultativ al Biroului Vamal Ungheni

Şedinţa Comitetului Consultativ al Biroului Vamal Ungheni

Promovarea unui parteneriat eficient între organele vamale şi mediul de afaceri, reprezintă un subiect prioritar în activitatea Serviciului Vamal. În acest context, ieri 15 noiembrie, la postul vamal Călăraşi a fost desfăşurată şedinţa Comitetului Consultativ  al  Biroului Vamal Ungheni. Şedinţa a fost prezidată de Şeful Biroului vamal Ungheni, dl. Iurie BOSTAN şi vice-preşedintele rn. Călăraşi, dl. Petru CASOI, cu participarea[Read More…]

16 noiembrie, 2012 Comments are Disabled
Imagine simbol / Sursa: pl.md

Despre multe şi despre nimic

O şedinţă derizorie şi sterilă, încheiată cu o masă copioasă – astfel au catalogat şedinţa din 4 noiembrie curent a consiliului raional al Organizaţiei teritoriale Călăraşi a Partidului Liberal unii participanţi la ea. S-a discutat şi despre funcţiile atribuite la Călăraşi conform algoritmului, şi despre proiectele oferite unor primării, dar şi despre faptul că unele dintre ele nu au mai primit banii promişi, şi despre meritele inexistente ale liderilor locali ai formaţiunii[Read More…]

13 noiembrie, 2012 Comments are Disabled
Şedinţă cu năbădăi a Consiliului raional Călăraşi

Şedinţă cu năbădăi a Consiliului raional Călăraşi

După o perioadă de acalmie, cînd  discuţiile şi adoptarea deciziilor se desfăşurau civilizat, aparent constructiv, situaţia din Consiliul raional Călăraşi pare a se tensiona din nou. Ultima şedinţă, din 9 august curent, a scos la iveală aspecte inedite. Nici nu au dovedit să aprobe ordinea de zi, că o bună parte din consilieri, reprezentanţi ai PLDM şi PCRM, au părăsit sala, motivînd că nu s-au respectat nişte înţelegeri[Read More…]

29 august, 2012 Comments are Disabled

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550