Lucrările cunoscutului fotograf Denis Chicu au fost expuse, la sfârșitul săptămânii trecute, în cadrul unei expoziţii de fotografie intitulată “Storie dell’Est: la Moldavia (Poveşti din est: Republica Moldova), care s-a desfăşurat în Italia, în încăperea clădirii istorice “Palazzo Toaldi Capra” în Schio (Vicenza), Veneto, Italia.

Autorul, cu rădăcini călărășene, dar și unghenene (tatăl fiind de la Horodiștea Călărașilor, iar mama din Cetirenii Ungheniului), și-a petrecut vacanțele la bunici și a fost inspirat de locurile deosebit de pitorești, dar și de oamenii locului. Printre lucrările expuse în Italia, se regăsesc chiar și poze din regiune. ”De fapt sunt două poze de aici: în prima este chiar bunica mea, Dumnezeu să o ierte, care stă așezată în pragul ușii, iar alături stă bastonul ei rezemat. În altă fotografie am surprins un lan de grâu cu urme de mașină, de prin apropiere de Bușila, Ungheni”, povestește autorul.

Denis Chicu are 37 de ani și a absolvit Academia de Arte din Moldova, Facultatea ”Director imagine”. Întrebat de unde a luat dragostea față de fotografie, ne-a răspuns că nu știe când a început totul, dar își amintește că pe când avea 12 ani a primit în dar un aparat de fotografiat vechi, care făcea poze pe peliculă și, probabil, anume atunci a și început aventura.

Anul acesta, din cauza pandemiei, artistul a renunțat la prima sa expoziție pe care intenționa să o lanseze la Chișinău. Propunerea de a expune tocmai în Italia a venit de la doi buni prieteni stabiliți acolo: Giovanni și Veronica Chicu. ”Chiar dacă nu am putut merge în Italia în aceste zile, pentru a vedea reacția publicului, am acceptat propunerea, fiind bucuros că la expoziţie se va povesti despre Moldova măcar prin fotografii”, a afirmat Denis Chicu.

Pe lângă poze, în cadrul expoziției au fost aduse obiecte tradiţionale, a răsunat muzică moldovenească. ”Scopul acestui proiect este să facem mai cunoscută ţara noastră cu tradiţiile şi bucatele noastre, istoriile de emigrare şi integrare în Italia”, mai spune el.

Temele din fotografiile expuse au fost diverse: de la peisaje și locuri de vizitat, până la vinuri și vinării, bucate tradiționale, tradiții, viața la sat, Moldova în Uniunea Sovietică, etc.

Fiecare lucrare a fost însoțită de un ghid audio pe care vizitatorii l-au putut utiliza absolut gratuit.
Proiectul s-a desfășurat în colaborare cu Primăria oraşului Schio (Vicenza), mai exact cu biroul de politici şi cultura pentru tineret (“Informagiovani”).

🎥📷 O scurtă prezentare a expoziției fotografice din orașul Schio, Italia, unde este prezentată cultură, istoria, peisajele și obiectivele turistice din Republica Moldova, prin intermediul fotografiilor lui Denis Chicu.Expoziția poate fi vizitată astăzi până 19.00 și mâine de la 9.00 la 19.00.Bravo organizatorilor! 🇲🇩🇮🇪

Publiée par Oleg Chicu sur Samedi 5 septembre 2020

(170 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: