La începutul anului curent, echipa de implementare a proiectului Servicii publice eficiente la nivel local implementat de ADEPT împreună cu reprezentantul Ambasadei Marii Britanii la Chișinău, au realizat o vizită de documentare la Călărași. În cadrul evenimentului au fost vizitate stația de pompare și tratare a apei potabile, stația de epurare și depozitul de deșeuri.

De ceva timp Întreprinderea Municipală „Gospodăria Comunal – Locativă Călărași” se află în proces pregătire pentru a fi reorganizată. Iar aceasta se va întâmpla o dată cu construcția apeductului Chișinău – Strășeni – Călărași.

De subliniat că, lucrările de construcție a apeductului Chișinău – Strășeni – Călărași urmează să înceapă la finele anului 2020.

Urmare a interesului pentru procesul de pregătirea a unui proiect de asemenea anvergură care va aduce beneficii unui număr considerabil de cetățeni am discutat cu directorul Întreprinderii Municipale care ne-a actualizat informațiile despre cum merg pregătirile și ce dificultăți întâmpină.

”Trebuie să fie un agent economic din raion care să răspundă de apă și canalizare, mai ales că sunt multe localități din raion care au fie fântâni arteziene, sau sisteme de canalizare și acestea ar trebui gestionate centralizat”, a subliniat Gheorghe Stratan, directorul Întreprinderii Municipale.

În acest context, printr-o hotărâre de Guvern, Întreprinderile Municipale vor fi reorganizate în Întreprinderi Regionale. Astfel, acestea vor presta servicii pentru întreg raionul Călărași, nu doar pentru orașul Călărași. ”O dată cu implementarea proiectului privind construcția apeductului Chișinău – Strășeni – Călărași, eu cred că este o idee bună ca întreprinderea municipală să fie una regională, la care ar putea adera toate primăriile din raion, nu doar cea din oraș”, a subliniat Gheorghe Stratan.

Dar, această reorganizare ar trebuie să se facă până în anul 2021. ”Acum avem doar decizia Consiliului orășenesc privind divizarea, dar mai avem un plan de lucru care include mai multe etape. Toate trebuie să le îndeplinim până la sfârșitul anului”, a mai spus directorul întreprinderii.

Vorbind despre beneficiile acestui proiect și a reorganizării în sine, directorul Întreprinderii Municipale a subliniat doar una: vor beneficia de apă potabilă de calitate nu doar cetățenii orașului Călărași, dar și o parte din cei din raionul Călărași, în contextul în care cetățenii orașului Călărași nu au apă potabilă la robinete, ci apă tehnică.

De menționat că una din condițiile obligatorii pe care trebuie să o îndeplinească entitatea este aprobarea tarifului, care presupune un efort considerabil. Datele prezentate pe portalul www.serviciicomunale.md arată în anul 2019 de exemplu locuitorii orașului Călărași achitau un tarif destul de mare 16.50 pentru un metru cub de apă tehnică, în comparație cu alte localități, unde apa corespunde normelor de potabilitate și este mai ieftină.

Vorbind de riscuri, aici Gheorghe Stratan a menționat: ”Suntem impuși să oprim fântânile arteziene. Eu cred că acest lucru este o greșeală mare, pentru ca să conservezi o fântână arteziană iar mai apoi s-o pornești, implică niște costuri enorme”.

Potrivit lui Gheorghe Stratan, cetățenii din Călărași sunt informați despre schimbările care se aduc la nivel de oraș prin informațiile publicate pe site-ul primăriei: www.calarasi-primaria.md dar și grație unui grup de inițiativă care merge prin oraș și informează cetățenii.

Acest material a fost realizat în cadrul proiectului „Servicii publice eficiente la nivel local” implementat de Asociația ADEPT, cu finanțare din partea UK aid cu suportul Guvernului Marii Britanii. Responsabilitatea pentru conținutul materialului aparține autorului, și nu reflectă neapărat poziția Guvernului Britanic.

(187 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: