La Ungheni, a fost lansat proiectul Femeia SPIA (Sigură, Puternică, Integră, Ambițioasă). Astfel, 20 de femei, reprezentante ale Ministerului Afacerilor Interne au participat, pe 30iulie, la activitățile organizate în cadrul proiectului respectiv, informează mai.gov.md.

De subliniat că ”Femeia SPIA” este un proiect pilot implementat de SPIA cu sprijinul financiar oferit de Programul de granturi FLEX Alumni, fiind finanțat de Biroul Afaceri Educaționale și Culturale al Departamentul de Stat al Statelor Unite (ECA) și administrat de Consiliile Americane pentru Educație Internațională.

Potrivit unghenencei Lidiei Sanduleac, absolventă FLEX Alumni, echipa de implementare a proiectului va organiza un seminar similar pentru femeile din MAI din patru regiuni ale Republicii Moldova: Ungheni, Cahul, Bălți și Chișinău.

Consecvent, planul de acțiuni se bazează pe consolidarea capacităților în domeniul integrității, abilitarea în acordarea primului ajutor premedical și oportunitatea de a discuta și soluționa problemele funcționarelor din sistemul afacerilor interne. Totodată, de menționat este faptul că, instruirile sunt livrate de către expertele SPIA în domeniile de referință.

În această ordine de idei, proiectul Femeia SPIA are o abordare personală, bazata pe distinctul personalității funcționarelor MAI, cu scopul de a oferi beneficiu sistemului per ansamblu.

(112 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: