Anual, aproximativ 150 de agresori familiali din R. Moldova sunt consiliaţi de psihologi la centrele specializate de asistență și consiliere, deschise la Drochia, Ocnița, Căușeni și Chișinău. La cursuri, ei învață să-și controleze comportamentul agresiv. De cele mai multe ori, agresorii frecventează cursurile de consiliere, fiind obligați prin ordonanțele de protecție emise de instanțele de judecată. Experții în domeniul drepturilor omului, dar și unii magistrați consideră că astfel de centre ar trebuie deschise în mai multe raioane din țară.

 Primul centru de asistență și consiliere pentru agresorii familali și-a început activitatea în 2012, la Drochia, fiind creat după un model american. Ulterior, centre de acest fel au mai fost deschise în municipiul Chișinău și în raioanele Căușeni și Ocnița.

„Îmi pare rău că nu m-am adresat mai devreme la un psiholog ca să-mi salvez căsnicia”

Oleg Pîntea din Carahasani, Ștefan Vodă, a ajuns la Centrul de Asistență și Consiliere din Căușeni în anul 2019. Am avut mai multe probleme în familie, deseori aveam conflicte, dar ultima dată s-a terminat rău și am lovit-o pe soția mea. Ea a plecat de acasă, apoi am avut interdicție să-mi văd familia, copiii. Am avut și obligația de la judecător ca timp de trei luni să particip la cursuri de consiliere, povestește bărbatul.

În această perioadă, Oleg spune că a învățat să-şi stăpânească emoţiile şi să nu mai fie agresiv: „Am învățat să nu reacționez negativ în anumite situații și să fiu calm iar, cel mai important, să respect femeia. Am înțeles că prin violență nu rezolvi nimic. Recomand celor care au probleme în familie să frecventeze aceste cursuri. Măcar câteva zile. O să vă ajute”. După divorț, el plătește pensie de întreținere pentru cei doi copii ai săi. L-am întrebat dacă are un mesaj pentru bărbații care își lovesc soțiile. „Mesajul meu este că trebuie să fii răbdător și înțelegător. Înțelegerea este mult mai bună decât violența. Ar fi bine ca și poliția să reacționeze atunci când la ei sunt depuse cereri de violență în familie și chiar ei să recomande familiei un psiholog. Îmi pare rău că n-am căutat mai devreme un psiholog ca să-mi salvez căsnicia și să nu sufere copiii, în urma divorțului”, susține Oleg.

Ana Șchiopu, directoarea Centrului din Căușeni, povestește că „atunci când a venit la noi, Oleg era într-o depresie totală, era foarte necăjit de ceea ce s-a întâmplat. După ce a urmat cursul, a înțeles foarte multe și și-a schimbat gândirea, iar starea lui psihologică s-a îmbunătățit. El nu-și dorea divorțul, voia refacerea relațiilor de familie. Dar n-a fost să fie. Acum este responsabil și are grijă de copii. Noi monitorizăm și vedem schimbarea”.

 Agresorii familiali beneficiază de consiliere gratuită

La ședințele de consiliere, agresorii familiali vorbesc cu juriștii, psihopedagogii și asistenții sociali ai Centrului, care îi ajută să înțeleagă de unde pornește furia și cum își pot stăpâni emoțiile. Specialiștii le explică de ce au fost pedepsiți, ce drepturi au membrii familiei lor dar și ei înșiși. De cele mai multe ori, ei urmează programul de consiliere, fiind obligați de instanța de judecată care emite ordonanțe de protecție a victimelor violenței. Însă agresorii pot veni și benevol la cursuri, cu îndreptare de la asistentul social din localitate, ofiţerul de poliție de sector sau un alt membru al echipei multidisciplinare de la locul de trai. Interdicția ca agresorul să se apropie de victimă este reglementată în Legea cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie care oferă șansa de a beneficia de asistență atât victimei, cât și agresorului, spune Lidia Gorceag, psihologă la Centrul de asistență și consiliere pentru agresorii familiali Chișinău. Este mult prea puțin să lucrezi doar cu agresorul, trebuie neapărat să lucrezi și cu victima, s-o ajutăm și pe ea să depășească niște momente. Pentru că noi cu toții venim cu o anumită educație și modele comportamentale din familiile noastre care nu întotdeauna sunt cele mai bune exemple de urmat, spune L. Gorceag.

 La consiliere psihologică vin și părinții agresivi

Programul de consiliere prevede ședințe individuale și de grup, iar de asistență pot beneficia atât bărbați, cât și femei. De obicei, programul de consiliere durează până la trei luni, iar în această perioadă, beneficiarii parcurg 10 teme care îi ajută să depășească comportamentul violent. Ei învață ce este și cum se manifestă nonviolenţa, respectul, încrederea şi susţinerea, responsabilitate parentală, negocierea şi corectitudinea etc. Simion Sîrbu, directorul Centrului de Asistență din Drochia, menționează că sunt consiliați și părinții agresivi care își bat copiii: „Cu părere de rău, avem și femei care sunt agresoare familiale. Sunt mult mai puține cazuri,  poate e 1% din numărul total când vorbim de familii, însă multe mame aplică violența față de copii”.

Judecătoare: Pe termen lung, agresivitatea poate fi oprită doar atunci când un specialist lucrează cu agresorul

Judecătoarea Livia Mitrofan de la Judecătoria Chișinău consideră că problema violenței în familie nu poate fi soluționată doar prin ordonanțe de protecție a victimelor. „Prin ordonanță, noi înlăturăm temporar consecințele. Însă este important ca agresorii să frecventeze aceste cursuri, deoarece agresivitatea poate fi înlăturată doar atunci când un specialist lucrează cu agresorii”, spune magistrata. Ea recomandă deschiderea acestor centre în mai multe localități și informarea cetățenilor că sunt astfel de organizații care pot lucra nu numai cu victimele, dar și cu agresorii.

Simion Sîrbu, cel care a pus bazele acestui program de reabilitare din R. Moldova, crede că astfel de centre descarcă penitenciarele și îi ajută pe agresori să nu recidiveze. „Sistemul de penitenciar din R. Moldova nu-l educă, el are o singură funcție, de-al izola pe om de societate. Nu sunt programe educaționale despre care să spunem că el a fost în penitenciar și el a fost educat, nu. Statul trebuie să-i dea agresorului o șansă. Eu îmi doresc ca fiecare să-și facă datoria: poliția, procurorii, judecătorii”, concluzionează Simion Sîrbu. El spune că ideal în R. Moldova ar trebui să existe un astfel de centru la 3-4 raioane, iar în Chișinău cel puțin trei. Și Strategia națională de prevenire și combatere a violenței față de femei și violenței în familie pentru perioada 2018-2023 prevede dezvoltarea serviciilor sociale pentru agresorii familiali.

Nota redacției: În prezent, din cauza epidemiei de COVID-19, Centrele de Asistență activează la distanță pentru a respecta cerinţele şi măsurile speciale de protecție, în vederea prevenirii pericolului contaminării beneficiarilor și angajaților.

 Ți-au fost încălcate drepturile și libertățile fundamentale? Sună la „Linia verde” 080080030 cu apel gratuit de pe telefoanele fixe sau mobile, iar noi te vom ajuta să fii auzit/ă și te vom îndruma la instituțiile publice abilitate.

Mariana Jacot,

Asociația Presei Independente

 

(20 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: