Se zice că atunci când suntem copii visăm foarte des că zburăm și, că se întâmplă la vârsta fragedă, de câteva zeci de ori mai frecvent decât pe parcursul întregii vieți de adult. Nu știu de ce se asociază zborul cu etapa copilăriei, poate pentru că e cea mai puțin preocupantă dintre toate. Exista foarte puține imagini ce stârnesc atâta gingășie precum cea a unui copil râzând fericit. E idilic și te umple de pace. Când copiii râd fericiți, toate celelalte sunt bine.

Cel puțin pentru cei care se bucură de o înclinare favorabilă a sorții, deoarece mulți dintre copiii de la noi nu au timp să fie copii, viața îi obligă să devină maturi prea devreme… Mult prea devreme.

De multe ori, când văd publicitatea organizațiilor non-guvernamentale din Africa, mă întreb oare de ce lumea crede că sărăcia extremă e prezentă doar acolo. Îmi amintesc de cazuri, chiar și la noi în sat (Vărzăreștii Noi, raionul Călărași), de copiii care nu aveau cu ce începe ziua: nici pe masă, nici de îmbrăcat, nici de încălțat. Iar cei care aveau frați mai mari, le purtau hainele până când nici cârpiturile nu mai ajutau. Exista sărăcie extremă și în Europa, și în țara noastră din păcate, e un exemplu.

Care e cauza? Oare copiii acelor familii merită sau caută o asemenea soartă? Desigur că nu, ducând viața pe care o duc, era foarte greu să-i convingi că destinul lor nu-l poate controla nimeni alții decât ei. Avem mentalitate de om sărac și chinuit de viată și e tare greu să te debarasezi de ea.

Îmi amintesc, cu ani în urmă, pe vremea studenției, că lucrasem în calitate de traducatoare pentru niște spanioli care veniseră cu niște ajutoare pentru bătrânii cei mai nevoiași din Chișinău și Taraclia. Atunci am văzut că, pe cât de grele sunt iernile la noi, erau persoane de vârsta a treia care nu aveau nici măcar o plapumă ca să se învelească și o împătureau pe cea primită de la spanioli ca pe-o comoară. Marta, una dintre persoanele venite din Spania, a plâns când a văzut sărăcia de la noi. Am plâns și eu.

La vârsta aia, schimbarea e imposibilă. Trebuie efectuată când mintea e fragedă și maleabilă, și anume din copilarie, iar acest lucru nu se obține dându-le milostenie în timp ce trag la sapă pe deal…

Copiii trebuie susținuți și învățați să creadă că-și pot croi un drum în viața cu propriile lor puteri, ajutați să vadă că există și alte alternative.

De aceea mă simt identificată cu ”Papillon Dor” , o asociație care nu crede în recompense momentană, ci în zidirea condițiilor pentru a crea persoane independente și cu un viitor solid.

Dacă nu o cunoașteți, o puteți găsi pe pagina de Facebook, au niște proiecte inovatoare pentru a ajuta familii nevoiașe pe termen lung, dar mai ales copiii fără speranță într-un viitor decent. Ajutați și voi la rândul vostru ca sa poată și ei ajuta. Ajutați-le pe fondatoarele acestei inițiative să ne ajute copiii săraci rămași acasă.

(37 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: