Zona ce poartă numele de „Coada râpei” din satul Todirești, ar putea fi transformată într-o zonă turistică a raionului Ungheni. Aici sunt două fântâni cu cumpănă, care au fost create și construite de către Costache Caliga și Sava Popovic încă la sfârșitul secolului XIX, spune istoricul Corneliu Prepeliță.

Potrivit lui Corneliu Prepeliță, cânsul diind și președintele Asociației Istoricilor „Nicolae Iorga” din Ungheni, Todireștiul este unica localitate din împrejurimi ce se poate mândri actualmente cu cele mai multe fântâni cu cumpănă, 18 la număr și case vechi acoperite cu stuf. ”Astfel și pe bună dreptate este considerat un tezaur al istoriei și culturii românești”, a subliniat dânsul.

Între timp, Victor Baltag, primarul de Todirești, ne afirmă că în localitate sunt doar șase fântâni cu cumpănăt. ”Aceste fântâni sunt instalate acolo unde apele subterane sunt aproape de sol, de aceea au și fost păstrate și menținute. Iar celelalte cu ape mai adânci, sunt cu val și în fiecare an acestea sunt renovate, vopsite și curățate de către localnici”, a declarat dânsul.

Unele din aceste fântâni cu cumpănă au o vechime de peste 150 de ani. „Îmbucurător este faptul că locuitorii satului Todirești în continuare folosesc apa de la aceste fântâni, în scop alimentar. Cred că vor exista atât timp cât oamenii le vor îngriji și vor contribui întru menținerea și păstrarea patrimoniului cultural pe acest picior de plai. Ele, într-adevăr, reprezintă un simbol al localității Todirești”, a mai spus Victor Baltag.

De menționat că Todirești este printre puținele localități din raion cu fântâni de acest gen, iar importanța apei pentru locuitori și vizitatori este păstrată în timp pe aceste meleaguri încă cu 150 de ani în urmă.

Întrebat câte fântâni cu cumpănă sunt în raionul Ungheni, istoricul Corneliu Prepeliță nu a putut să ne spună exact, precizând că la moment face o cercetare pentru a afla numărul lor exact.

(409 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: