Spiritul civic poate fi dezvoltat numai prin implicare și motivare. Asta o demonstrează localnicii din șase sate și comune din raionul Sângerei care își dezvoltă localitățile, construind și modernizând obiective culturale sau de agrement. Experții în domeniul bunei guvernări spun că astfel de inițiative îi responsabilizează atât pe cetățeni, dar și pe autoritățile publice locale (APL), care sunt obligate să respecte toate cele trei etape ale transparenței în procesul decizional: de informare, de implicare și de monitorizare.

Ședinta de lansare a proiectului „Prin implicare dezvoltăm comunitățile și asigurăm o bună guvernare”. Sediul primăriei Chișcăreni, Sângerei, 29 noiembrie 2019. Sursa: Facebook.com

Parcuri modernizate cu implicarea cetățenilor: masă cu tablă de șah, pavaj și veceu

Locuitorii din fiecare comună, împreună cu autoritățile locale, au organizat câteva adunări și au identificat problemele, rezolvarea cărora nu mai rabdă amânare. Majoritatea inițiativelor sunt de infrastructură locală și au menirea să îmbunătăţească viaţa oamenilor din comunitate. Bunăoară, localnicii din Iezărenii Vechi au decis să construiască un foișor în centrul comunei și să instaleze o masă și două bănci, iar pe masă să fie imprimată o tablă de șah. Tudor Șonțu, locuitor din Iezărenii Vechi, a participat la două consultări ale grupului de inițiativă, iar după examinarea argumentelor pro și contra s-a decis că sătenii au nevoie de acest loc de agrement. „Noi în sat n-avem parc și n-ai unde sta nici să citești o carte sau să-ți petreci altfel timpul liber. În centrul satului sunt toate instituțiile publice, iar cât timp oamenii vor aștepta la poștă, la oficiul medicilor de familie sau la primărie – vor putea citi un ziar sau juca o partidă de șah”, spune T. Șonțu. La rândul său, primara comunei Renata Gabor, accentuează că locuitorii au venit nu doar cu ideea, dar și cu mijloace financiare: „Am organizat o mică loterie: oamenii au cumpărat bilete, știind că acești bani sunt contribuția lor. Din vânzările de bilete s-au adunat 2.400 de lei. Va contribui și primăria, astfel adunăm banii necesari. Este important să încurajăm oamenii să vină cu propuneri și inițiative. Pe viitor, tot cu implicarea oamenilor sperăm să amenajăm un parc, dar și un teren de joacă ar fi binevenit”.

Și localnicii din comuna Dumbrăvița au decis să continue investițiile în parcul din centrul localității, unde s-au făcut anterior lucrări din alt proiect. Maria Chițanu povestește că, împreună cu consătenii, au hotărât că aici vor fi plantați copaci, va fi construit un trotuar și vor fi instalate bănci și coșuri de gunoi. Toate lucrările vor fi făcute cu ajutorul cetățenilor care vor munci voluntar. „Am propus cinci persoane din cinci mahalale care vor asista la ședințele consiliilor și deja vor duce informația prin sat să spună ce s-a discutat și ce s-a votat. De multe ori, aceste lucruri rămân în umbră și lumea nu prea știe ce se întâmplă”, spune Maria Chițanu. Primăria va aloca 16 mii de lei pentru lucrări adăugătoare și 10 mii de lei pentru amenajarea unui veceu public în parc.

În satul Ciuciuieni, grupul de inițiativă la fel a decis să construiască un trotuar în parc. Localnica Alina Andoni spune că acest trotuar va înlesni accesul copiilor la terenul de joacă din parc.

La Coșcodeni și Tăura Veche se investește în casele de cultură

La rândul lor, localnicii din comuna Tăura Veche vor să amenajeze zona adiacentă căminului cultural. Aici urmează să fie pavată terasa de dans și să fie instalat acoperișul terasei. Locuitorii din Coșcodeni au decis să investească în echipamentul tehnic pentru sonorizare de la căminul cultural, care va fi folosit la diferite evenimente culturale. La Chișcăreni însă locuitorii au decis să repare gardul și poarta care împrejmuiesc clădirea unde își are sediul o organizație neguvernamentală activă din localitate.

 Activități care unesc oamenii

Toate aceste localități fac parte dintr-un proiect care facilitează dialogul dintre cetățeni și APL, iar membrii comunităților sunt implicați în procesul de luare a deciziilor. Proiectul se bazează pe ajutorul financiar rezultat din implicare. Astfel, comunităților li se oferă o sumă mică de bani, până la 300 de euro, pentru a rezolva o problemă din localitate. Opțional, oamenii pot contribui financiar sau cu forță de muncă pentru a construi, moderniza un obiectiv din localitate sau pentru a achiziționa un lucru necesar comunității. O condiție de participare în acest proiect este ca problema care necesită a fi rezolvată e să fie identificată de cetățeni înșiși. Silvia Țurcanu, coordonatoarea acestui proiect regional și fost primar al comunei Chișcăreni, spune că prin asemenea inițiative cetățenii sunt stimulați să fie activi și să se implice în dezvoltarea comunităților: „Promovăm o comunicare transparentă între APL-uri și oameni, astfel fiind asigurată o bună guvernare. Aceste proiecte îi mobilizează pe cetățeni să se implice, identificând problemele localității și contribuind la rezolvarea acestora. O societate fără oameni activi degradează. Vrem să-i învățăm să facă voluntariat și să contribuie la dezvoltarea comunității. Facem asta prin activități care unesc satele, unesc oamenii”.

Viorel Furdui: „Aceste proiecte consolidează încrederea în autorități”

Viorel Furdui, expert în domeniul administrației publice locale și director executiv al Congresului Autorităților Publice Locale (CALM), încurajează cetățenii și autoritățile din alte regiuni să preia astfel de exemple. „Pe de o parte, chiar dacă nu au o finanțare foarte mare, aceste inițiative sunt o formă de a trezi interesul și implicarea cetățenilor, care învață să folosească astfel de finanțări. Pe de altă parte, soluționează anumite probleme mici, dar care în realitate reprezintă un pas esențial în dezvoltarea localităților respective și îi pregătește pe oameni pentru inițiative mai mari și asimilarea unor resurse financiare mult mai mari. Iar acest lucru este extrem de important pentru că noi, ca stat, trebuie să învățăm să asimilăm finanțări. Dacă vorbim despre transparență, implicare, colaborare între APL și populație, aceste proiecte au un impact benefic, deoarece ele consolidează încrederea în autorități și asigură o guvernare locală mai bună”, conchide expertul.

La final de proiect, în luna octombrie 2020, va fi organizat Festivalul Inițiativelor Civice, în cadrul căruia vor fi prezentate rezultatele proiectului, iar trei din cele mai bune inițiative civice vor fi premiate.

Mariana Jacot,

Asociația Presei Independente (API)

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(34 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: