Originară din Ungheni, Mihaela Babin, pictorița de 20 ani, a reușit să absolvească Școala de Arte Plastice din orașul natal, în același timp a urmat și Liceul ”Vasile Alecsandri” până în clasa a VII-a.

Evenimentul cu cel mai mare impact în dezvoltarea ei ca pictor a fost începerea studiilor la Liceul Academic de Arte Plastice „Igor Vieru” din capitală.

Acest liceul i-a oferit șansa să treacă granița dintre amatorism și profesonalism. I-a dezvoltat adevăratul gust estetic și adevarata cultură din spatele pânzei. A avut onoarea să crească lângă profesori calificați în domeniu și a învățat din experența lor. În liceu și-a găsit a doua casă. De aceea preferă să spună că viața se împarte în două mari perioade, înainte și după venirea în liceul „Igor Vieru”.

Experiența pe care a obținut-o este cel mai important aspect în propria-i dezvoltare. Astfel, așa a avut șansa de a înainta și a conștientiza fiecare eșec.

Pasiunea pentru pictură vine de la mama sa. „Când eram mică îmi amintesc cum mama desena din fugă ceva pe foile pentru însemnări, în timp ce (probabil) avea o discuție lungă și plictisitoare la telefon. I-am găsit, tot în acele perioade, caiete din tinerețea ei în care, pe fiecare pagină era câte un desen în pix”, ne povestește Mihaela. Tot ea a mai spus că fiind impresionată de talentul mamei, îi plagia fiecare schiță și mâzgălitură de repetate ori, până îi reușea în fix. Tot mama ei, Tatiana, a fost acea care a încurajat-o mereu să continue în acest domeniu. Sigur, au fost multe obstacole, dar prin autoritatea mamei sale a ajuns unde este acum și îi este recunoscătoare pentru acest fapt.

Cel mai mult o inspiră liniștea și fericirea. Niciodată nu a putut picta din obligație sau necesitate. De aceea și nu este de acord cu lucrările la comandă. „Odată ce pictezi la dorința cuiva, ești nevoit să renunți la multe principii, atât vizuale, cât și morale la dorința clientului. Consider ca arta este concepută din dorința arzătoare a artistului de a dărui iubire publicului. Când aspectul emoțional este neglijat de către autor, lucrarea este moartă și fără valoare, fiind privită doar ca un meșteșug”, a subliniat Mihaela Babin.

Mihaela este o persoană cărei nu-i place rutina, ori de câte ori are ocazia se retrage în alte lucruri mărunte, care o împlinesc. Este într-o continuă căutare de ceva nou, în acest fel au apărut și multe alte pasiuni. Până în prezent a încercat yoga, croitorie, ecologia, plantarea florilor, culinăria, cititul și cu siguranță fiecare din ele sunt o părticică din ea.  Niciodată nu și-a numărat lucrările și nici nu crede că o va face vre-odată. ”Cifrele obosesc artiștii”, spune ea. La moment lucrările stau acasă pentru că încă nu dispune de o încăpere special amenajată pentru ele. Însă iubitorii de artă le pot vedea doar în cadrul expozițiilor.

Prima ei expoziție s-a numit „Privind prin vise”, prin care a vrut să prezinte publicului pasiunea proprie. A ținut cont să fie una cât mai personală, a pus accent și selectat lucrări din toate perioadele ei de viață de până atunci.

Potrivit ei, fiecare pictură are istoria sa. Unele sunt făcute cu atâta atenție încât îți este frică să o

continui, altele au „indiferentă” scrisă prin tuse. Totul pornește dintr-un gând. Iar gândul devine zeci de plânse pline cu schițe. Schița începe să fie analizată. Nu este doar emoție, deja este mai mult, e aproape o lucrare. Pictura propriu-zisa prinde culoare, precum și formă. Partea cea mai grea este finalizarea ei. ”Apoi o privești săptămâni întregi cu scopul să înțelegi cum ai făcut asta”, a continuat Mihaela.

Referitor la planurile de viitor, Mihaela ne-a zis că nu încearcă să-și facă planuri grandioase. Cea mai mare dorință a ei este sa aibă atelierul personal în care să-și găsească liniștea. Cert este un lucru că nu își va transforma pasiunea în meserie sau sursă de venit, pentru a nu-și epuiza dragostea față de ea, a zis Mihaela.

În viziunea ei pictura cuprinde o parte frumoasă din viața ei, pictura este cea fară obligații și principii, de aceea lasă să rămână o temă intimă, pentru prezent, nu pentru viitor. „Mă consider o persoană fericită. Nu este fericirea ceea când ieși la soare după o iarnă lungă. Este aceea în care soarele te cuprinde în sensul direct. Devin mai sensibilă și naivă când pictez. Doar așa îmi explic puterea”, a conchis Mihaela.

(267 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: