Nu aș putea să-l definesc, dar nici nu pot să neg că are loc.

Tot mai multe persoane simt necesitatea de a privi dincolo de telluric (n.red: lucruri pământești). Vorbim deschis despre lucruri a căror menționare ne-ar fi dus la rug cu doar câteva secole în urmă. Vorbim despre spiritualitate mai mult decât despre religie, Vaticanul spune că descoperirea existenței extratereștrilor nu contrazice religia, ci o propagă.

Ca de nenumarate ori în trecut, privim spre stele și ne punem vechi și noi întrebări: „Cine suntem? De unde venim? Care e sensul vieții?” Nu poate fi doar mizeria în multele ei forme, războiul și procrearea… Trebuie să fie și altceva ca toată suferința asta planetară să aibă o explicație plauzibilă, ca totul să-și merite existențe…

Cunoaștem toți fabula racului, broaștei și a știucii care vor să urnească sacul cu grâu trăgând de el în trei direcții diferite… Dar când e vorba despre aceste întrebări, se pare că toți ne îndreptăm privirea în aceeași direcție – spre cer.

Te-ai întrebat vreodată de ce spre cer? De ce nu spre mare, unde, susține știința că s-a născut viața? De ce spre cer? Ce gen al ADN-lui nostru ne spune că e acolo unde vom găsi răspunsul?

Astăzi, știm că tot ce există în Univers e făcut din praf de stele. Știm că venim de acolo, de sus.

Poate de aceea, când ne întrebăm aceste lucruri, partea mai înțeleaptă a minții, subconștientul, ne îndreaptă ochii spre Cosmos. Poate ne e dor de casă, de adevărata noastră casă, nu de scena asta mare care e lumea, și în care toți suntem actori, după cum bine spunea Shakespeare.

Știința de astăzi e mai puțin rigidă. Au loc descoperiri, ca cea a templelor din Göbekli Tepe, care ne fac să avem dubii cu privire la adevăratul curs al istoriei; și dacă aceasta e într-adevăr doar ceea ce cunoaștem: punctul limitat de vedere al celor ce au scris-o, sau al celor care au ieșit victorioși dintr-o bătălie și cei care au pierdut-o.

Astăzi, mai mult ca niciodată ne îndoim, și nu acceptăm lucrurile cu aceeași ușurință și acceptare oarbă. Iar acest lucru, la rându-i, vorbește de o minte planetară mai amplă, mai deschisă și mai greu de convins de orice lucru doar pentru că le convine câtorva dintre noi.

Vorbește de maturitate.

(91 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: