Faptele bune continuă la Călărași. Un restaurant din oraș a decis să ajute medicii. Cum? Au pregătit pizza ”pentru eroii (nota redacției – medicii) ce muncesc la Serviul de Urgență din orașul Călărași, polițiștilor care asigură respectarea regimului de carantină din satul Păulești, și, desigur, nu am uitat nici de farmaciștii din orașul Călărași”.

”Toate aceste instituții sunt acum în linia întâi pe ”frontul de luptă” împotriva coronavirusului COVID – 19”, a subliniat Nicolae Secui, proprietarul restaurantului ”Cezar”, cel care a și venit cu inițiativa.

Prima livrare a fost făcută săptămâna trecută, însă aceasta se desfășoară în continuare. Iar bucătarul-șef al restaurantului a muncit mult pentru a pregăti cât mai multe pizza și cât mai gustoasă, în semn de solidaritate, pentru a fi alături de cei implicaţi în oprirea răspândirii virusului COVID-19. ”Doar cu solidaritate, perseverență și bunătate putem învinge această situație complicată pentru întreaga lume”, a mai adăugat Nicolae Secui.

Iar mesajele de susținere și apreciere nu au încetat să ”curgă” pe rețelele sociale.

Ana Botnaras a scris: ”Un gest frumos, de toată admirația. Oameni minunați, cu voi lumea devine mai bună și frumoasă”.

Tanase Gheorghe: ”Mulțumim frumos pentru faptul că ne sunteți alături. Respect”

Tatiana Danighevici: ”Un gest de lăudat! Bravo!”

Izabella Enii: ”Respect! Mulțumesc pentru atitudine, solidaritate și perseverență!”

Victoria Gomoja: ”Mulțumim mult de tot că n-ați uitat și de noi, sunteți deosebiți și unici în ceea ce faceți. Meritați tot respectul. BRAVO!!!”, dar și alte zeci de mesaje frumoase. 

Totodată dânsul s-a declarat mulțumit că ulterior, mulți din orașul Călărași i-au preluat exemplul și continuă să facă fapte bune. ”Din păcate este complicat ce urmează”, a conchis dânsul.

Un gest foarte frumos din partea # restaurantului Cezar, care au servit angajatii de la urgenta Calarasi cu pizza calda si gustoasa. Va multumim. Impreuna cu #Silvia Secui si #Nicu Secui

Publiée par Tatiana Tatiana sur Mercredi 25 mars 2020

(389 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: