Alexandru Ambros

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, primarul de Ungheni, Alexandru Ambros, a făcut un apel către ungheneni în contextul pandemiei de COVID-19, în care imploră unghenenii să stea acasă.

”Vă implor, ramâneți acasă! Ieșiți doar în situații care cu adevărat nu pot fi amânate”, a scris dânsul, după care a adăugat: ”Este o măsura temporară și credem că, cu ajutorul bunului Dumnezeu, vom depăși această stuație. Înțelegem că nu este simplu să vă aflați mult timp în casă, dar nu există o altă soluție. Fiecare dintre dumneavoastră poate contribui la stoparea răspândirii virusului”.

În altă ordine de idei, primarul a menționat că cei ce activează în întreprinderile municipale, în insituții medicale, servicii de urgență, forțele de ordine își fac cu cinste datoria, aducându-și astfel contribuția ca populația să se simtă în siguranță.

”Dumneavoastră aveți posibilitatea să le dați o mână de ajutor prin a RĂMÂNE ACASĂ”, a reiterat dânsul apelul său către ungheneni.

De subliniat că la Ungheni nu este înregistrat nici un caz de COVID – 19, iar în republică sunt înregistrate 298 de aczuri, dintre care 2 decese și 15 vindecări. Iar la 17 martie 2020, Parlamentul Republicii Moldova a instituit stare de urgență pentru perioada 17 martie – 15 mai 2020 (60 de zile).

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(387 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: