Pe 19 martie, cu o inițiativă foarte frumoasă, a venit Întreprinderea de textile „MAGVI” din Măcărești, pentru populație. Aceasta va produce măști, în scopul protejării și susținerii populației, dar și pentru a împiedica starea epidemiologică creată.

Astfel, 80 de măști cu reutilizare deja  au fost oferite ca ajutor primăriei Măcărești pentru a repartiza tuturor instituțiilor ce activează în teritoriu. Bunăoară au fost distribuite celor două oficii poștale din teritoriile satelor Frăsinești și Măcărești, precum și Centrului de Sănătate.

„Știm cu toții că este foarte costisitor a procura aceste măști de unică folosință regulat, deaceea consider că este foarte binevenit și necesară această intenție. Locuitorii vor putea să le dezinfecteze și repetat să le utilizeze. Trebuie să conștientizăm că panica nu ne poate ajuta la nimic, ba din contra, să ne dezechilibreze. Dar măsurile trebuie luate la timp și cu strictețe”, ne-a spus Sergiu Manciu, primar de Măcărești.

În conformitate cu ordinul intern al întreprinderii, aceasta este o binefacere atât pentru locuitorii comunei Măcărești, cât și pentru întreaga țară. Prima comandă urmează a fi realizată în decursul a celor 24 de ore și include o mie de măști. În decursul acestei perioade de criză, această inițiativă va lua amploare pe întreg teritoriu țării.

”Procedura de coasere a unei măști este destul de anevoioasă. Manopera în sine este costisitoare. De aceea se vor produce și contra cost pentru cetățeni în scopuri casnice. O mască este la preț de 5 lei”, a declarat pentru Expresul, Maria Angheluș, directorea întreprinderii.

Potrivit dânsei, masca este cusută din bumbac, din două straturi, ea, ulterior, poate  spălată și călcată.

”Per republică este o necesitate de 250 mii de măști de protecție. În momentul actual sunt croite 2 mii de măști de protecție. În următoarele zile, vor fi repartizate pe etape după necesitate și cerințele solicitate”, a conchis Maria Angheluș.

 

 

 

 

 

 

(1.441 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: