Două persoane din raionul Ungheni sunt strict monitorizate privind controlul infecției cu Coronavirusul de tip nou (COVID-19) după ce, pe 7 martie, au revenit în țară, fiind în același avion cu femeia infectată cu Coronavirus.

Cel două persoane au vârsta de 24 și, respectiv, 60 de ani. Una dintre ele este din Ungheni, iar alta din satul Bulhac, comuna Cioropcani.

Potrivit lui Victor Gavrilița, șef-interimar al Inspectoratului de Poliție Ungheni, imediat, după reîntoarcerea persoanelor acasă, medicul de familie, împreună cu polițistul de sector din localitate, s-au deplasat la domiciliul acestora.

”Au fost efectuate verificările preliminare de rigoare, iar respectivelor persoane li s-au adus la cunoștință despre măsurile de siguranță, implementate în prevenirea și controlul infecției cu COVID-19, precum și să informeze instituțile abilitate de îndată ce vor prezenta acuze de febră sau tuse. Timp de 14 zile ele se vor afla sub supraveghere medicală, cu scop profilactic, la domiciliu”, a declarat dânsul pentru ”Expresul”.

În evidența și sub monitorizarea medicilor de familie se află mai multe persoane care au revenit acasă de peste hotare.

„La moment sunt mai multe persoane care au venit de peste hotarele țării, dar nu au prezentat acuze și respectiv nu sunt în carantină. Persoanele sunt monitorizate în baza unor fișe epidemiologice de evaluare, de către medicul de sector, fiind supuse zilnic termometriei și evaluării la simptomele unei infecții respiratorii acute”, ne-a spus și Aliona Ambroci, șefa Centrul de Sănătate Dănuțeni.

În total, la data de 9 martie, pe teritoriul țării au intrat 22 mii 444 persoane, dintre care 401 persoane sunt revenite din Italia.

NOTĂ: Toate persoanele care revin din regiunile cu izbucniri în focare de Coronavirus de tip nou,  trebuie să completeze, la zona de trecere a frontierei, fișele epidemiologice, cu indicarea corectă a datelor personale și a regiunii geografice din care revin. Fișele se transmit către echipele medicilor de familie din teritoriu pentru asigurarea supravegherii la domiciliu a persoanelor, timp de 14 zile.

Reamintim că pe 7 martie, o femeie de 48 de ani s-a întors acasă din Italia fiind infectată cu Coronavirus. Acesta este primul caz de COVID 19, înregistrat în Republica Moldova.

(4.179 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: