Campania ”Tinerii din Moldova pentru Obiective Globale” a ajuns și la Ungheni. Evenimentul de lansare a Campaniei a avut loc pe 13 februarie, fiind organizat în cadrul Conferinței Naționale a Organizațiilor de Tineret din Moldova. Potrivit organizatorilor, respectiva campanie are drept scop de a ajunge în peste 20 de raioane din țară.

Grupul țintă sunt tineri și reprezentanți ai organizațiilor de tineret din țară.

La Centrul raional de Tineret Ungheni, a fost dat startul sesiunilor de informare a tinerilor despre Obiectivele Globale de Dezvoltare Durabilă, la care au participat peste 30 de tineri din raionul Ungheni.

Atelierul de lucru a fost facilitat de Mihaela Borcoi, reprezentantă a Consiliul Naţional al Tineretului din Moldova și Alina Găină de la Centrul Media pentru Tineri. „Este absolut necesar ca cele 17 obiective de dezvoltare durabilă să aducă un viitor echitabil pentru toți, iar asta depinde de participarea fiecărui om”, a subliniat Alina Butnaru, director interimar la Centrul rational de tineret Ungheni.

Astfel descoperirea Obiectivelor Globale are ca conținut următoarele subiecte: „Fără sărăcie”, „Fără foame”, „Sănătate și stare de bine”, „Educație de Calitate”, „Egalitate de gen”, „Apă curată și igienă”, „Energie accesibilă și curată”, „Muncă decent și creștere economic”, „Industrie, Inovație și Infrastrucură”, „Inegalități reduse”, „Orașe și comunități durabile”, „Consum și producție rsponsabile”, „Acțiune asupra climei”, „Viață sub apă”, „Viața pe pământ”, „Pace, Justiție și instituții puternice”, „Parteneriate pentru obiective”.

Cei mai activi tineri din țară vor deveni ambasadori media pentru Obiective Globale.

Campania națională „Tinerii din Moldova pentru ObiectiveGlobale” are scopul de a implica tinerii în evaluarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă și în procesul de realizare a Evaluării Naționale Voluntare, la care s-a înscris Republica Moldova. Datorită unor instruiri, consultări și evenimente publice, tinerii vor deține abilități de implicare în procesul de monitorizare a Obiectivelor Globale, aceasta fiind o oportunitate de a-și face auzită vocea la nivel global.

Cei mai activi tineri din țară vor deveni ambasadori media pentru Obiective Globale.

(50 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: