Vera Poia este una dintre cei mai tineri viceprimari din istoria Ungheniului. Are 27 de ani și planurile îi sunt mari.

Și-a început activitatea de viceprimar a orașului Ungheni din 20 decembrie 2019.

Administrația publică locală este un domeniu nou pentru dumneavoastră…

Da, am studiat contabilitatea la Academia de Studii Economice. La doar două săptămâni după absolvirea academiei, am fost angajată ca inspector serviciu personal la Întreprinderea Municipală ”Ungheni-Vin” SA. Paralel am făcut masteratul în științe economice. În perioada în care am activat la fabrica de vin, am înțeles că poți fi promovat foarte repede dacă oamenii văd în tine capacitatea de a învăța rapid, profesionalismul, voința de a munci, de a face schimbări și de a te implica. Așa am ajuns să devin în câteva luni contabil-șef adjunct și, în mai puțin de trei ani, contabil-șef.

Apropo, le mulțumesc mult colegilor mei de acolo că au avut încredere în mine, în acea studentă venită de pe băncile facultății și mi-au oferit spațiu pentru a mă manifesta.

Ce v-a determinat, totuși, să faceți acest pas uriaș?

Atunci când a venit propunerea de a candida la funcția de viceprimar, neavând tangențe cu administrația publică locală, la început am ezitat. Dar cu susținerea și încurajarea familiei, am decis până la urmă să fac acest pas. Iar colegii au văzut în mine și au apreciat faptul că mă gândesc mai puțin la mine renunțând la planurile și beneficiile proprii pentru a ajuta pe oamenii din jur.

Țin să salut în acest sens ideea primarului de Ungheni, Alexandru Ambros de a forma o echipă tânără. Deaceea am drept scop de a atrage și crea un mediu investițional propice pentru tineri, ca să nu plece peste hotarele țării, de a dezvolta acele domenii moderne care ar atrage specialiștii de azi la noi acasă.

Credeți că contabilitatea și administrația publică vor merge împreună? Sunt tangențe între acestea două?

Experiența acumulată în sfera contabilității cred că mă va ajuta în funcția pe care o dețin deoarece am mai studiat și domeniul de analiză, de prognoză. Fiind viceprimar pe direcția buget, economie și finanțe, respectiv acest lucru oarecum este aproape de ceea ce cunosc, prin urmare voi putea pune în practică ceea ce am studiat.

Am o voință puternică de a transforma lucrurile în bine, am înțeles că lamentarea și critica nu sunt soluții și că trebuie să îmi asum niște lucruri și să încerc singură să îmi pun capacitățile în folosul comunității.

 Cum vedeți dumneavoastră conlucrarea cu consiliul municipal dar și cu cetățenii? 

Sunt ușor motivată în conlucrarea cu Consiliul municipal, mai ales că membrii consiliului municipal și-au dat votul de încredere știind că sunt o persoană apolitică. Am participat la câteva ședințe și am avut un dialog destul de constructiv.

Eu văd primăria ca un facilitator, un actor activ care trebuie să dinamizeze 8sistemul antreprenorial local și să întărească convingerea cetățenilor că lucrurile se pot schimba ușor spre bine. Îmi doresc nespus de mult să avem un cetățean responsabil și un funcționar public pe care să îl reprezinte cu adevărat și să muncească cu dăruire și entuziasm.

Care sunt planurile de viitor?

Aflându-mă încă într-o perioadă în care mă familiarizez cu modul în care operează administrația publică locală, încerc să aliniez corect intențiile mele cu procesele interne de aici. Pe termen scurt îmi doresc să stabilesc o comunicare constructivă cu mediul de afaceri, să conlucrez eficient pentru a găsi împreună soluții creative la problemele cu care se confruntă. Vreau să mai facem o încercare de a cataliza spiritul antreprenorial al tinerilor și, în același timp, trebuie să sprijinim instituțiile de învățământ profesional și tehnic din oraș în încercarea lor de a se reinventa și reorganiza pentru a pregăti specialiști necesari pe piața muncii.

Care ar fi sfatul dumneavoastră pentru tinerii de astăzi care încearcă să avanseze, dar din anumite motive nu pot să dobândească succesul?

Fără multă muncă nu poți obține nimic și niciodată nu trebuie să aștepți ca cineva să-ți creeze anumite condiții pe care le meriți. Astfel, îndemn tinerii să fie uniți în realizarea unor scopuri nobile, în pofida prejudecăților și superstițiilor. Să nu se lase influențați de ideea că reușita în viață depinde mai puțin de cunoștințele acumulate prin studiu și mai mult de legături, influențe și  alte șmecherii, or infiltrarea în societate a unei asemenea concepții a făcut ca lucrurile la nivel de țară să fie organizate și gestionate necorespunzător, să avem instituții nefuncționale, o legislație cu lacune și o societate în care oamenii pur și simplu nu se mai respectă între ei. Să muncească, să își gestioneze timpul eficient, să fie nu doar critici, ci și implicați, să nu uite că pe lîngă drepturi mai au și obligații și dacă nu respectă acest echilibru o să își complice și lor și altora activitatea zilnică.

(1.055 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: