Peste 80 de copii, aflați sub tutelă, au avut parte de niște sărbpători de neuitat. Recent, la Palatul de Cultură din s-a desfășurat o activitate dedicată în exclusivitate lor, cu genericul ,,Adoptă un copil pe o oră”.

Aceasta a fost organizată de Junior Chamber International (JCI) Ungheni, în parteneriat cu Asociația Obștească „Adăpost și Alinare”, primăria Ungheni și Asociația Obștească „Pro-Femeia”.

În cadrul evenimentului, copiii au avut parte de un program interactiv cu muzică, trambuline, dulciuri. Voluntarii „Pro-Ungheni” au fost cei care au asigurat dispoziția bună prin jocuri distractive.

Iar pentrun ca sărbătoarea să aibă mai mare impact, a avut loc și o licitație cu strângerea de fonduri pentru o cauză nobilă. În cele din urmă, o familie aflată în situații de risc din Ungheni, s-a oferit în dar un suport bănesc în sumă de 7 mii lei, în urma licitației susținute pentru achiziționarea unui pătuc.

”Zâmbetul fericit al copiilor a fost scopul care a fost propus inițial, iar în ochii lor radia bucurie, speranță și încrederea că visele devin realitate”, a declarat Rodica Guțu, președinta AO ”Adăpost și Alinare”.

Copiii aflați sub tutelă, la final, s-au ales cu cadouri, dulciuri și diplome, oferite de primăria Ungheni, AO ”Pro-Femeia” dar și în cadrul proiectului „Alături şi acţiune cu bunicii tutori”, implementat de AO ”Sprijin și Alinare”.
De menționat că activitatea ”Adoptă un copil pe o oră” s-a aflat la cea de a III-a ediție și a adunat peste 150 de persoane, dintre care peste 80 de copii, majoritatea provenind din familii defavorizate.

(60 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: