Pentru că Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie, am selectat 15 curiozități despre strada din Ungheni, care-i poartă numele.


1.
Strada Mihai Eminescu din Ungheni are o lungime de 1560 de metri, de la  Palatul de Cultură până la strada Bogdan Petriceicu Hasdeu.

2. Este una dintre cele mai vechi străzi din Ungheni. Până la 1944, a purtat numele Mărășești, în memoria bătăliei de la Mărășești din vara anului 1917, cea mai importantă operațiune militară desfășurată de Armata Română în timpul Primului Război Mondial.


3.
În perioada sovietică, strada a fost numită 28 iunie (ziua în care, la 1940, a fost consemnată ocupația sovietică a Basarabiei). Abia după proclamarea Independenței Republicii Moldova, strada a fost redenumită Mihai Eminescu.

4. Până în anii 80 ai secolului al XX-lea, pe actuala stradă Mihai Eminescu locuiau preponderent evrei. Ei își aveau aici și dughenele lor.

5. În prezent, potrivit datelor Uniunii Avocaților din Moldova, pe strada Eminescu din Ungheni sunt înregistrate 7 sedii ale avocaților.

6. Potrivit datelor Ministerului Justiției, pe strada Eminescu din Ungheni sunt înregistrate 3 birouri notariale.

7. Tot pe strada Eminescu își desfășoară activitatea Serviciul Cadastral Teritorial Ungheni.

8. Pe strada Eminescu din Ungheni se află Colegiul de Medicină, Biblioteca Publică Raională ”Dimitrie Cantemir” și sediul Secției Cultură și Turism a Consiliului Raional.


9.
Tot aici a fost instalată, acum 6 ani, banca EXPRESUL, una dintre cele mai mari și mai originale bănci din oraș.

10. Și Biroul Consular al României, inaugurat la Ungheni pe 26 mai 2011, se află pe strada Mihai Eminescu.

11. În 2017, în preajma străzii Mihai Eminescu, a fost instalată lucrarea celebrului sculptor cu rădăcini unghenene, Dumitru Verdianu, întitulată ”Ion Creangă și Mihai Eminescu – Adio”, realizată în piatră de Cosăuți.

12. Bustul lui Mihai Eminescu, realizat în bronz de un alt sculptor cu rădăcini unghenene, Ion Zderciuc, se înalță la doar circa 150 de metri de strada Eminescu – pe o stradă paralelă, Națională.

13. Între cele două străzi – Națională și Eminescu – este situată și cea mai veche instituție de învățământ din Ungheni – Liceul ”Mihai Eminescu”.

14. Una dintre străzile care se intersectează cu strada Mihai Eminescu poartă numele Veronica Micle, femeia pe care a iubit-o poetul.

15. Marea majoritate a pomilor ce cresc de-a lungul străzii Mihai Eminescu sunt tei, copacul pe care poetul îl îndrăgise foarte mult.

Așa arăta strada Mihai Eminescu din Ungheni în ajunul marcării aniversării de 170 de ani de la nașterea poetului:

Galeria foto a fost realizată de Lucia Bacalu, fiind lansată în cadrul unui eveniment cultural, organizat de AO ”Pro Femeia” la Biblioteca Publică ”Dimitrie Cantemir” din Ungheni.

(924 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: