Situație de tot râsul la Călărași. Un cuplu a decis să-și facă o fotografie împreună lângă bradul împodobit din centrul orașului.  Probabil au vrut să o aibă ca amintire peste ani, căci s-au hotărât să se fotografieze, dar nu oricum, ci într-un mod mai romantic.

Astfel, bărbatul și-a luat nevasta în brațe și a decis să se fotografieze chiar în sania trasă de reni, montată recent de primărie pentru a înfrumuseța peisajul din fața primăriei, dedicat sărbătorilor de iarnă. Dar, după cum era și firesc, sania luminoasă a cedat sub greutatea celor doi, deteriorându-se.

Toată scena a fost înregistrată de camerele de supraveghere din preaj­mă. Filmulețul se află acum la Inspectoratul de Poliție, iar polițiștii caută făptașii ”romantici”.

Din spusele primarului Ion Olari, cei doi au vârsta de aproximativ 50 de ani, iar odată ce vor fi identificați, vor da socoteală pentru fapta săvârșită. ”Se tot vorbește despre lipsa de edu­cație, despre comportamentul tinerilor de azi, dar uite că niște oameni în vârstă s-au comportat mai rău ca niște copii”, a declarat primarul.

Pentru montarea saniei respective primăria a scos din buget nu mai pu­țin de 9180 lei. Decorațiunea nu a ținut nici măcar o iarnă. Poliția locală cercetează acum cazul, iar autorii vor fi sancționați conform legislației în vigoare.

(5.588 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: