Foto: eastrolog.ro

Anul 2020 se anunţă a fi un an prosper pentru mulţi nativi din zodiac. Atât pe plan sentimental, cât şi pe plan social şi profesional, lucrurile par să se aşeze de la sine şi, deși vor putea ieşi în cale mici neplăceri care să vă dea planurile peste cap. Pentru moment, bineînţeles.

Potrivit Calendarului chinezesc, vom păși, pe 25 ianuarie 2020, în Anul Șobolanului de Metal, care, se zice, va aduce o serie de schimbări în special pentru nativii Șobolan, care își vor schimba complet viața la anul.

BERBEC

Este un an prielnic pentru consolidarea unor prietenii, pentru parteneriat sau asocieri. Ar fi bine să profitaţi de această conjunctură favorabilă. În prima parte a noului an vă cam lipseşte simţul practic şi sunteţi tentat să neglijaţi problemele importante.

TAUR

Anul 2020 aduce posibilitatea îndeplinii de succes a proiectelor care urmăresc câştigurile financiare. Traversaţi o perioadă favorabilă în care abordaţi orice situaţie cu optimism. Sunt favorizate activităţile intelectuale şi relaţiile cu cei din jur.

GEMENI

În anul 2020 sunt destul de bune relaţiile cu autorităţile şi oficialităţile, iar aprobările urmărite pot fi obţinute cu mai multă uşurinţă. Evenimentele care vor avea loc pe parcursul anului vor fi importante în privinţa deciziilor personale.

RAC

Ar fi bine să acordaţi mai multă atenţie odihnei sau să vă rezumaţi la activităţi de rutină. Astfel, există riscul de a avea probleme cu sănătatea. Timpul are o semnificaţie aparte în noul an pentru că acesta poate fi însemnat în calendar printr-un eveniment special.

LEU

Se poate spune că acesta este un an dificil. Dar tocmai asta este minunat, pentru că vă dă ocazia să descoperiţi ce nu este în ordine în viaţa dumneavoastră. În 2020 trebuie să fiţi cu ochii în patru ca să puteţi profita de toate ocaziile favorabile care apar pe parcursul zilei.

FECIOARA

Este momentul să ieşiţi în lume, întrucât aveţi ocazia să întâlniţi persoane care ar putea să joace un rol important în viaţa dumneavoastră. În 2020 aţi putea iniţia sau finaliza o acţiune juridică pentru îmbunătăţirea situaţiei materiale.

BALANȚĂ

Energia mentală împreună cu forma intelectuală bună de care dispuneţi în anul 2020 influenţează favorabil relaţiile dumneavoastră cu anturajul. Cei din jur nu sunt de acord cu iniţiativele dumneavoastră şi s-ar putea să vă reproşeze insistenţa cu care vă susţineţi punctul de vedere.

SCORPION
Activitatea dumneavoastră intelectuală va fi perturbată în noul an de unele mici probleme din fostele relaţii parteneriale. La locul de muncă, este de preferat să evitaţi orice conflict cu superiorii dumneavoastră ierarhici. Anul 2020 stă sub semnul comunicării.

SĂGETĂTOR

Întâlnirile şi discuţiile pe care le veţi purta în 2020 vor fi fructuoase. Ceea ce veţi face vă va marca reputaţia pentru mult timp de acum încolo. Dacă doriţi să realizaţi o schimbare, anul 2020 asigură şanse de reuşită. Î

CAPRICORN

La locul de muncă vor avea loc schimbări importante. S-ar putea să vă hotărâţi să vă schimbaţi modul de abordare sau stilul de lucru. În cazul în care aveţi de susţinut un examen, rezultatul va fi foarte bun. Inspiraţia vă poate ajuta în depăşirea unei situaţii mai deosebite.

VĂRSĂTOR

Anul 2020 va fi un an minunat! Intuiţia vă ajută să înţelegeţi persoana din faţa dumneavoastră. Este o adevărată binecuvântare mai ales în relaţia de cuplu. Situaţia profesională este într-o fază ascendentă şi acum ar fi momentul să vă redefiniţi noi obiective.

PEȘTI

În acest an veţi avea un succes nesperat în ceea ce priveşte ascensiunea socială. Deşi aveţi o mulţime de realizări la activ în ceea ce priveşte profesia, lucrul acesta nu vă mulţumeşte nici pe departe aşadar, în carieră nu se întrevăd schimbări importante. Nu este exclusă totuşi o avansare surprinzătoare.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(163 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: