Maria Mocanu este o tânără din Vărzăreștii Noi, care s-a stabilit cu traiul în Spania de mai bine de 15 ani.

Dintotdeauna a visat să trăiască în Spania și această șansă i-a surâs atunci când l-a întâlnit pe viitorul ei soț, spaniol de naționalitate. A mers la el și acolo și-a întemeiat o familie, ulterior dând naștere și gemenilor săi. ”Am știut dintotdeauna că Spania era destinul meu final, ultima stație a trenului meu. Era de parcă ceva mai puternic decât mine ce mă chema, și nu mi-am găsit locul decât atunci când călătoria s-a săvârșit”, ne-a spus Maria.

Maria Mocanu are o pasiune aparte pentru cărți. A citit foarte mult, și încă o face. Citește zilnic orice, un roman, ultimile studii științifice referitoare la cum funcționează corpul uman sau despre Univers. Dar, ea și mai scrie cărți, și toate în limba spaniolă. Până acum a publicat patru cărți, iar încă 17 așteaptă, răbdătoare, în sertarul “Romane neterminate”.

Pseudonimul ei este Mona Camuari, o anagramă a numelui ei real.

”De ce în limba spaniolă?” întreb. ”Pentru că uneori, limba ta doare prea mult pentru a povesti ce ai de povestit, și e mult mai ușor să spui ce ai de spus într-o alta”, a răspuns Maria. Iar personajele Mariei au împrumutat anumite caracteristici ale persoanelor pe care le-a cunoscut. Iar ceea ce o inspiră mai mult să scrie sunt… visele.

Cititorii pot găsi cărțile în toate platformele Amazon, la târgurile de carte din Spania, sau direct de la autoare.

Deși e plecată de ani buni din țara natală, totuși Maria Mocanu zice că încearcă să-și amintească de partea bună a lucrurilor, să evoce memorii care îi încălzesc sufletul: frumoasele amintiri ale copilăriei, anii fără griji ai școlii, cei tumultoși ai liceului, și cei împlinitori ai facultății. ”Mă leagă de țara mea nostalgia, amintirile și dorul, și tot pentru ele m-aș întoarce acasă”, a mai adăugat Maria.

Și cei doi copii ai ei, știu că Republica Moldova e țărișoara în care s-a născut mămica lor și vor s-o cunoască. Știu să zică “bună ziua” și cunosc cântecelul “Zboară Albinuța” pe care mama li-l cânta pe când aceștia erau mici.

”Poți trăi în Moldova și poți fi fericit. Poți locui în Spania și poți fi amărât. Chiar nu contează ce nume poartă țărâna de sub picioarele tale, fericirea începe în partea opusă: în mintea ta. Deci, dacă e să-i dăm un alt sens proverbului „cum îți așterni, așa vei dormi”, eu aș zice: „cum îți alegi gândurile, așa vei trăi””, a mai spus interlocutoarea noastră.

Și da, Maria Mocanu se simte împlinită acolo unde este ea acum. Nu a fost acasă de opt ani de zile. ”Mi-am dat seama că dacă nu e mama, casa părintească e doar o casă…”, a conchis dânsa cu tristețe.

(429 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: