Recent, compania de pufuleți ”Cristinuța” a fost impusă să-și retragă din comercilizare noile cutii cu ambalajul cu caracter sexist și să depună toată silința să nu se mai ajungă în situații similare pe viitor.

Și asta după ce un grup de femei activiste din Chișinău și-au exprimat nemulțumirea și au atenționat compania producătoarea despre acest fapt. Iar Consiliul de egalitate, a ajuns la concluzia că noul ambalaj al pufuleților „Cristinuța” are un caracter sexist și lezează demnitatea.

La rândul nostru, am făcut și noi un sondaj printre mămicile cu pici din Ungheni. Astfel, am primit păreri controversate. Unele mămici au fost pro deciziei, aletele – contra.

Una dintre mămici, Cristina Radetskaia, ne-a spus că, după părerea ei, această imagine nu este chiar copilărească.

”Nu sunt de acord nici cu imaginea, nici cu produsul în sine, care conține multe zaharuri în componența sa. Ar fi fost ideal să fie o imagine mai adecvată, acest produs este consumat de copii vârste mici”, a completat-o o altă mămică – Ina Răileanu.

De o altă părere însă este mama Ecaterina Ciobanu. ”Înțelesul și îndemnul imaginii este una de mare, de soare. Este ca un îndemn pentru toți copiii, ca să ia pufuleți pentru că sunt potriviți  pentru mare. Ar fi fost exagerat pe stradă asemenea ținută, dar așa nu este ceva ieșit din comun. Desenele animate televizate, la fel conțin imagini de acest gen”, spune dânsa.

Elena Cebotari, mămică și ea la rândul ei, laudă compania de producere  a pufuleților, pentru noile sale viziuni. ”Personal nu consider o problemă acest subiect, așa este ținuta de mare. Pe copii îi atrag și bucură mult surpriza din cutia de pufuleți. Dar câte jucării, păpuși sunt cu astfel de forme și toate sunt la îndemâna celor mici?”, se întreabă dânsa.

De subliniat că o dată cu începerea sezonului estival, 1 iunie, producătorii de pufuleți au hotărât să lanseze o versiune de vară a ambalajului. Iar rafturile magazinelor au apărut pufuleții ambalați în cutii pe care ”Cristinuța” apare fără rochiță, dar în costum de baie pe plajă. Celebrul personaj apare pe malul mării, unde pozează în costum de baie albastru lângă un surfboard.

Autor: Irina OSTACI

(267 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: