Povestea este reală, a unui tânăr de 20 de ani din Șoldănești, ea fiind surprinsă în filmul documentar „Goodbye, Olegovici!”, în regia lui Eugeniu Popovici de la Studioul „TeleFilm Chișinău”. Nimic din ce se vede pe ecran nu a fost regizat. 


Istroria e simplă, dar dură.
Băiatul nimerește pentru prima dată în închisoare, fiind minor, pentru furt. A început să fure pe la vreo 10 ani. Prima dată a luat vreo doi lei din buzunarul învățătoarei.

În ziua eliberării, vine să-l ia acasă mama. Îi scapă imediat o întrebare: „Când te întorci aici?”.
Acasă încep problemele cu părinții. După o ceartă cruntă cu ei, Mihai dă o nouă spargere, într-o casă. De data aceasta, sentința este cruntă – încă patru ani de închisoare. Acolo, tânărul încearcă să-și pună capăt zilelor și ajunge la psihiatrie.

Regizorul Eugeniu Popovici a declarat că fimările au durat aproape doi ani: „Sper că cei care vor privi acest film vor avea de învățat ceva din soarta lui Mihai”.

Potrivit celor care deja au reșit să vadă acest film, pelicula este o oglindă a societății noastre, a realităților în care se zbate astăzi R. Moldova, realități în care pare să nu fie loc pentru viitorul tinerilor.

Filmul „Goodbye, Olegovici”, realizat de Telefilm Chișinău, va putea fi urmărit și la Ungheni. Proiecția va avea loc pe 6 octombrie, începând cu ora 15.00, la Palatul de cultură.

Imediat (începând cu ora 16.00) va urma și al doilea doumentar – Czech Swan (Lebăda Cehă) – un film despre un  grup de doamne pensionate dintr-un sat micuţ din Cehia, care participă activ la evenimentele culturale comunitare în componenţa unei trupe de dans. Fiind mereu gata să-şi perfecţioneze repertoriul, doamnele decid să includă faimosul balet „Lacul lebedelor” de Ceaikovski în rutina lor.

Derularea filmelor va avea loc la Palatul de Cultură din Ungheni, Sala Mare. Intrare liberă.  

(234 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: