Foto: IPN

Veaceslav Ioniță, expert IDIS ”Viitorul”, explică, pe blogul său, care sunt factorii ce au determinat și vor determina în viitor majorarea de prețuri.

Este vorba, în primul rând, de creșterea consumului neacoperit cu producere. ”Avem o creștere de consum al populației de cel puțin 4-5 miliarde lei din contul creditelor și investițiilor publice, care nu au nici o acoperire de producție suplimentară. Într-o economie puternică acest consum ar fi generat creștere economică, dar în Moldova el a generat creșterea importurilor. Drept consecință avem, timp de un an, o înrăutățire a balanței comerciale cu peste 400 milioane USD. Acest fapt a creat un deficit de valută și a dus la deprecierea monedei naționale”, a scris dânsul.

Un alt motiv ar fi deprecierea valutei naționale.
”Creșterea consumul populației a generat creșterea de importuri, care au provocat creșterea puternică a cererii de valută pe piața valutară. Deficitul de valută în ultimul an de zile a dus la deprecierea leului moldovenesc cu 6% față de coșul valutar EURO&USD. Datorită dependenței puternice a consumului populației de produsele de import, deprecierea valutei naționale a influențat direct creșterea prețurilor”, este explicația expertului.
Potrivit dânsului, jumătate din creșterea prețurilor din ultimul an se datorează anume deprecierii valutei naționale.

Al treilea factor pe care-l menționează Veaceslav Ioniță este intervenția abuzivă a politicului.
”Aici vorbim de gaze naturale, energie electrică, apă, transport, prețurile la care sunt artificial menținute în ajun de alegeri, apoi sunt majorate, deseori nejustificat. Însă politicul se bagă nu doar la prețurile reglementate, economia Moldovei are un grad sporit de monopolizare, majoritatea bunurilor și serviciilor sunt prestate de câțiva monopoliști dependenți de puterea politică”, subliniază dânsul.

Ce va urma?
”Moldova, în următorii 1,5 ani, se va confrunta cu un proces continuu de creștere a prețurilor”, susține expertul. Majorările vor fi de 7-10% anual, din cauza celor 3 factori enunțați mai sus.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(216 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: