Ionila LOZOVAN, primar de Pitușca (Călărași): ”Trebuie să fii cu ochii în patru, dacă nu chiar în opt”

Sunteți la finalul mandatului. Primul. Cum vi s-a părut acesta?
Foarte greu! Au fost foarte multe modificări în legislație și toate lucrurile au fost lăsate pe spatele primarului. Primarul trebuie să le rezolve pe toate, mai ales că ma și confrunt cu lipsa cadrelor. Înainte dacă mai primeam ajutor și de la consiliu, acum primarul trebuie să le știe pe toate și să facă de toate. E greu să lucrezi când nu ai cadre, dar nu lăsăm mâinile jos, trebuie să lucrăm.

Eu totuși cred că un mandat de patru ani e foarte puțin pentru un primar pentru că în 2-3 ani abia începi să le deslușești pe toate, să înveți profesia, după care, urmatorii ani deja începi să lucrezi. Cred că măcar șase ani să dureze un mandat.

Eu primii doi ani de zile am învățat legislația. Trebuia să fiu cu ochii în patru, dacă nu chiar în opt, pentru că aveam piedici.

Probabil ați realizat mai multe proiecte în mandatul dumneavoastră. Care ar fi acestea?
Proiecte mari nu prea am avut. Dar am reparat din banii primăriei un pic grădinița, am eficientizat gimnaziul. Am avut bani dar i-am ținut ca să facem sistemul de canalizare. Dar am intrat într-un proiect de regionalizare și nu are rost să cheltuim de două ori.

Veți mai candida pentru un nou mandat?
Cred că da, chiar dacă sănătatea se trece. Dar dacă voi vedea ca voi avea un candidat destoinic care merită să fie primar, eu mă voi retrage. Dar totuși sunt de părerea că un aprimar ar trebui să aibă studii, nu contează domeniul. Nu țin cu tot dinandinsul să fiu primar.

Mulți primari zic că ar pleca dar le pare rău să lase proiectele începute. Dumneavoastră?
Poate pentru unii așa și este dar eu așa cum am zis, mă voi retrage în favoarea unui candidat destoinic. Iar dacă populația va alege un primar competent, atunci eu cu drag l-aș ajuta și l-aș sfătui. Nu aș face cum a făcut precedentul meu – mi-a dat doar ștampila și atât.

 

 

(1.451 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: