După mai bine de 40 de ani de existență, locuitorii satului Drujba – puțini la număr, doar vreo 640 – au decis să-și construiască propria biserică.

În ultimii trei ani, aveau preotul lor paroh, Veacesal Budei, care a oficiat și continuă să oficieze serviciile divine într-un local improvizat.

Este vorba, de fapt, de o casă, care a fost donată bisericii de către familia Liuba și Ion Buruiană. Cei doi au decis să se stabilească în Italia.

Nu au vrut să-și lase de izbeliște casa pe care o aveau la Drujba, astfel că au hotărât să o doneze. Acum, zeci de localnici se îndreaptă spre acea casă, în speranța să-și găsească liniștea sufletească.

Pe 18 august, într-o atmosferă festivă, în prezența unui sobor numeros de preoți și a însuși Episcopului de Ungheni și Nisporeni, PS Petru, a fost pusă piatra de temelie a viitorului lăcaș sfânt, care va purta numele „Sf. Mc. Dimitrie”.

Tot atrunci a fost oficiată și Sfînta Liturghie – ”pe temelia viitoarei bisericii cu un altar frumos improvizat și împodobit cu toate cele necesare pentru oficierea Slujbei divine”, se precizează pe site-ul Eiscopiei de Ungheni și Nisporeni.

”Ideea de a construi o biserică la Drujba a apărut de mai mult timp. Dar abia acum, sub conducerea părintelui Veaceslav  Budei, a consilierilor bisericesti, consiliului local și cu sprijinul oamenilor, s-a reușit să fie pusă piatra de temelie a acestei biserici”, a explicat Elena Cebotaru, bibliotecară la Drujba.

Lăcașul sfânt va fi înălțat chiar în centrul satului.

(347 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: