După ce Platforma DA Ungheni l-a înaintat în calitate de candidat la funcția de primar al municipiului Ungheni pe liderul său, Gheorghe Petic, deputatul PAS, Mihai Popșoi, a venit cu propunerea ca Octavian Țîcu să candideze la această funcție.

”Deși nu sunt împotriva acestei idei (să candideze Gheorghe Petic – nota red.), personal, consider ca Octavian Țîcu ar fi cel mai potrivit pentru această postură, căci el s-a învrednicit de sustinerea plenară a locuitorilor din Ungheni în alegerile din 24 februarie. Chiar dacă a pierdut la limită Circumscripția, Octavian Țîcu a obținut o victorie zdrobitoare în orașul Ungheni”, a scris el pe pagina sa de facebook.

Contactat de UNIMEDIA, Octavian Țîcu a ținut să menționeze că la Ungheni sunt oameni suficient de pregătiți și buni care ar putea candida și câștiga.
„Eu cred că la Ungheni trebuie de luat o decizie de comun acord cu echipa locală DA și PAS și cu alți membri și să avem o candidatură bună. Actualmente, sunt deputat în Parlamentul Republicii Moldova și asta-i vocația pe care o am”, a spus dânsul.

Cu o reacție a venit și Irina Arhire, membră activă a Platformei DA, cea care a fost alături de Gheorghe Petic pe toată perioada detenției sale, fiind sigură de nevinovăția sa.
Dânsa i s-a adresat direct lui Mihai Popșoi, acuzându-l de ”neprofesionalism în Parlament și neîncredere în colegii din fracțiune”.
”Noi nu pentru asta v-am dat votul, ca să dezbinați din interior. În timp ce Petic încerca să stopeze miliardele care veneau profit pentru PDM înaintea campaniei electorale la parlamentare, voi stăteați tiptil…”, a scris ea.


O reacție a avut și Gheorghe Petic. ”Dacă Octavian Țîcu acceptă candidat la primăria Ungheni, eu personal promit nu doar să mă retrag, dar și să pun umărul pentru ca Țîcu să fie primar de Ungheni”, a scris el într-un răspuns pe facebook.


Organizația teritorială PAS Ungheni nu a venit, deocamdată, cu vreo reacție.

Alegerile locale generale vor avea loc pe 20 octombrie.

(799 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: