Directorul executiv al companiei, Mihai Bologan

În cazul unor eventuale alegeri parlamentare anticipate, pe liste de partid, Partidul Socialiștilor ar obține 48 de mandate. Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) – 34 de mandate, Partidul Politic Platforma Demnitate și Adevăr – 10, iar Partidul Democrat – 9.

Datele se conțin în Barometrul electoral – iulie 2019, prezentat pe 31 iulie de Compania Date Inteligente SRL (iData).

La întrebarea ”Cât de mult susțin coaliția PSRM-ACUM”, cei mai mulți – 34,4% – au răspuns „Nici puțin, nici mult”; 15,2% au declarat că o susțin mult, 14% – deloc, iar 11,6% – puțin. 7,4% din intervievați au declarat că susțin această coaliție foarte mult.

66,9% din intervievați cred că Republica Moldova este un stat capturat.

Politicienii în care populația are cea mai mare încredere:
Igor Dodon (32,3%),
Maia Sandu (17,5%),
Andrei Năstase (4,3%),
Zinaida Greceanîi (3,9%)
Pavel Filip (3,5%).

Barometrul arată că 36,6% din respondenți consideră că vectorul principal de dezvoltare al Republicii Moldova trebuie să fie Pro-Uniunea Europeană, 30% cred că trebuie să fie Pro-Moldova, iar 15,6% cred că trebuie să fie Pro-Rusia. Pro-Unire cu România s-au pronunțat peste 9% din intervievați.

Sondajul a fost efectuat în perioada 17-28 iulie pe un eșantion de 1825 de persoane din 92 de localități. Eroarea maximă de eșantionare este 2,29%, transmite IPN.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(291 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: