ANDREI EȘANU, cercetător notoriu al istoriei culturii medievale şi moderne a neamului românesc, s-a născut pe 16 iulie 1948, la Sculeni, Ungheni.

“Mă leagă mii de fire de Sculeniul meu, de Ungheni”, spunea dânsul într-un interviu pentru EXPRESUL cu 9 ani în urmă, subliniind, totodată: ”Aceste locuri sînt cele mai sfinte pentru mine, deoarece sînt locuri unde am văzut lumina zilei, unde am crescut, unde am devenit om în cele din urmă”.

Opera domniei sale constituie peste 5000 de pagini convenţionale sau peste 350 de lucrări, editate la Chişinău, Bucureşti, Sofia, Iaşi, Paris şi Moscova.

Andrei Eşanu a fondat direcţiile de cercetare a culturii medievale, a istoriei ştiinţei şi tehnicii la Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe a R.Moldova, laboratorul de cercetare a istoriei culturii la Universitatea de Stat din Moldova, a fost director adjunct, director al Institutului de Istorie al Academiei de Ştiinţe. Este unul dintre cei care au contribuit la reactivarea învăţămîntului teologic în R. Moldova. A prezentat rapoarte şi comunicări la peste 100 de forumuri ştiinţifice internaţionale şi naţionale.

Fiind întrebat dacă este cunsocut și apreciat la baștina sa, în Sculeni, dânsul a răspuns în același interviu: ”Eu vreau să spun că la Sculeni aproape nimeni nu mă cunoaşte”.
Amintirile sale, însă, despre satul natal sunt frumoase. Cu mare drag vorbește academicinaul de Sculeniul vechi, de râul Prut.

”De la noi din curte se vedea valea Prutului şi acel gard de sârmă ghimpată care a fost scos acum. Iată că mama mea, ţărancă din Sculeni, spunea mereu: „Cum păgînii aceştia au pus gardul ista şi ne-au închis în ocol, ca să nu putem să ne ducem nicăieri?”, își amintea.

Vedeți AICI ce alceva spune Andrei Eșanu despre Sculeni, dar și despre Ungheni.

Notă: Se pare că ar fi cazul ca un om cu notorietate internațională, dânsul fiind membru titular al Academiei de Științe a Moldovei (din 2007) și membru de onoare al Academiei Române din 2011, să fie apreciat și la el acasă, acolo, de unde-și trage rădăcinile. Generațiile ce vin trebuie să-și cunoască pământenii celebri.

(296 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: