Alexandru Lipcan

Ați văzut, probabil, pâine aruncată în stradă, bătută cu picioarele sau aruncată la gunoi. Vorbesc de pâine bună, albă și încă proaspătă. De ce, Doamne, se întâmplă astea?

Uneori mă întreb ce apărut mai întâi: pâinea sau omul?
Dumnezeu, când i-a zămislit pe Adam și Eva și i-a aranjat să trăiască în rai, nu știu dacă le-a pus la dispoziție un lan de grâu pe care ulterior să-l transforme în pâine. Cert e că, în mai multe scrieri religioase, pâinea este ridicată la nivel de sacralitate și, pe bună dreptate, este asociată cu însăși viața. De aceea, probabil, în cea mai importantă rugăciune a creștinilor, „Tatăl nostru”, prima și principala rugăminte pe care o adresăm Domnului  este: ”Pâinea noastră cea de-a pururea/ Dă-ne-o nouă astăzi…”.

Pâinea este atributul  de neînlocuit al tuturor ritualurilor noastre pământești, de la naștere și până la moarte.
În copilărie, în casa părintească se considera mare păcat să cadă fărâmiturile jos, ca apoi cineva să le calce cu picioarele. Iar dacă, întâmplător, cădea, totuși, o bucățică de pâine, mama o ridica, spunea „Doamne, iartă-mă!”, sărutând bucățica de trei ori.

Îmi aduc aminte, cum, mici fiind și șezând la masă, mama sau tata îl avertiza pe cel care nu-și putea termina bucățica de pâine începută: ”Să mănânci tot, căci, dacă rămâne felia neterminată, o va mânca altcineva și îți va mânca și puterea ta!”.

Dar ce gustoasă era „pâinea de la iepure”! Ați gustat cu toții din ea. Era o bucată de pâine rămasă din cea care fusese luată, de rând cu alte merinde, în camp, la lucrările agricole. Se întâmpla să nu fie  consumată integral și atunci restul era adus acasă, cu un nume miraculous – ”pâine de la iepure”.

Pâinea, întotdeauna, din vremurile străvechi și până astăzi, a însemnat viață, belșug, putere. Pâinea, mai exact lipsa acesteia, se asociază, în anumite circumstanțe, și cu lupta pentru existență, cu  suferința a mii și milioane de oameni ce au trecut prin foamete.

În Sipoteniul de altă dată erau multe magazine, înșirate dintr-un capăt în altul al satului. De multe ori, alergam pe la toate ca să cumpăr o pâine-două, dar zădarnic. Greu și chinuitor era drumul spre casă, dacă nu aveai cum să cumperi o pâine.

Mulți consăteni de-ai mei găseau o salvare în ”Slobodca” – trenul de pe ruta Chișinău-Slobodca, ce  avea o mică oprire și la Sipoteni. Primul vagon al acelui tren  era deosebit, având inscripția ”ХЛЕБ”(”Pâine”- n.a.).

La Sipoteni, trenul ajungea după ora 22.00. Știam toți cam în ce loc se oprește acel vagon și ne străduiam să nimerim cât mai aproape de ușile lui, căci, cum se oprea trenul, un nene bengos ieșea în ușă și, timp de câteva minute, ne umplea torbele cu câte șase pâini pentru o rublă.

Noi, cei din Sipoteni, am avut mare noroc de calea ferată. Pe vremuri, două treimi din populația satului lucra la Chișinău. Rar cine se întorcea din capitală fără pâine.

În plus, nu departe de gară, se afla  un magazin special (sătenii îi ziceau ”La baie”) – pentru lucrătorii căilor ferate. Vânzătoarele de aici, tanti Sașa Adam sau tanti Larisa Sturza, Dumnezeu să le odihnească, mai puneau câteva pâini sub tejghea pentru învățătorii ce se întorceau de la ore. Uneori, părinții imi dădeau bani să cumpăr și eu pâne de aici, căci drumul meu spre școală tot pe lângă acest magazin trecea.
Dacă dădea Domnul să mă pricopsesc și eu cu o ”setkă” (pungă) de pâine, mâncam, până ajungeam acasă, toată coaja de jur-împrejur, rămânând numai cu miezul.

Atunci când mașina cu pâine începuse să vină de la Chișinău la ora șase dimineața, unii săteni prindeau rând la pâine în zori, pe la ora trei-patru. Dar… Pâinea devenise  mai neagră și mai zgrunțuroasă. Mulți o cumpărau pentru a hrăni animalele de pe lângă casă. Alții își făceau provizii.

Mare mi-a fost mirarea să aflu, cum la moartea unei femei singure, vecinii găsiseră în casa mare o  grămadă imensă de pâine. Erau sute de pâini, multe dintre care cu mucegai. Pentru ce le adunase?

De la o vreme, pâinea devenise mult mai scumpă decât capacitatea de cumpărare, gospodinele tot mai mult coaceau pâine în cuptor.

Pentru mama mea coptul pâinii era un ritual aparte, pentru care se pregătea migălos. După ce scotea pâinea din cuptor, o așeza cu grijă pe masă sau pe laiță, o acoperea cu un prosop, ca să se înmoaie coaja rumenită. Când ne așezam la masă, lua de sub prosop o pâine ca aurul, făcea cu cuțitul semnul crucii pe ea, apoi o tăia felii. După mama, și soția Diana a învățat a coace pâine. Am participat și eu la acest proces înălțător. Făceam focul și urmăream cum pălălăiește cu putere bolta cuptorului până se înălbea, semn că e momentul de tras jăraticul.

Astăzi se produce pâine multă și bună. Dar nimeni n-o mai prețuiește ca altă dată. Ți se rupe inima când o vezi aruncată pe jos. Zeci, sute de kilograme se aruncă la gunoi.

De unde această ignoranță? Ce fel de credincioși suntem? Și acest lucru se întâmplă în timp ce  fiecare al treilea sau al patrulea om de pe planetă suferă de foame.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(533 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: