Prin anii 1988-1999, am decis să ne construim propria casă în orașul Cornești. Era un loc superb, sub pădure.

Primăria ne-a oferit terenul, am reușit chiar să achiziționăm piatra pentru fundament, să pregătim terenul.

Aveam pe atunci o dădacă pentru copiii noștri. A fost, anterior, și dădaca mea, căreia îi spuneam simplu: ”Tiotea”.
Nu știu de ce, nu știu de unde s-a luat acest apelativ.
Ulterior, am început să-i zicem tanti Sonea și mult mai târziu am aflat că, de fapt, o cheamă Vasilița, Vasilița Nastasiu.

Era o adevărată sfântă: foarte iubitoare, cu o mare credință în Dumnezeu. Niciodată, dar absolut niciodată nu am auzit de la ea să vorbească pe cineva de rău.
În momentele de tristețe, își încrucișa mâinile, își pleca ochii și stătea așa minute în șir, fără să scoată o vorbă.

Atunci când a aflat că vrem să ne construim o casă, ne-a chemat lângă ea și a luat poza-i caracteristică momentelor sale de tristețe. Apoi, cu lacrimi în ochi, ne-a implorat să renunțăm la idee.
”Eu, cu fostul meu bărbat, am muncit mult, ne-am ridicat o casă la Condrătești, aveam pământ, gospodărie frumoasă… Nu aveam odihnă cât e ziulica de mare. Ei și? În 1941, într-o noapte, ne-au ridicat și ne-au dus în Siberia. Într-un an, mi-au murit amândouă fetele, Aurica și Lucica. Nu au rezistat sărmănelele la frigul de acolo… Parcă mi-au tăiat mâinile. Și acum mă dor. De ce? Că am vrut și noi să aveam căsuța noastră?”, a spus cu tristețe, apoi, cu glas tremurând, a continuat: ”Vă rog din suflet, dați înapoi pământul, nu vă trebuie casă! Bucurați-vă de ce aveți. Îmi plânge inima când mă gândesc ce vreți să faceți”.

Nu-i plăcea să vorbească despre acea perioadă a vieții sale, despre chinurile prin care a trecut. Doar foarte și foarte rar, putea să spună câteva vorbe despre un eveniment sau altul din viața ei.
Așa am aflat că nu a mai rezistat și a fugit din Siberia, lăsând acolo unicul copil care-i mai rămăsese, fiul Eugen. Bărbatul ei, zicea dânsa, își găsise o altă femeie și nu mai avea nevoie de ea. Aproape zece ani nu a mai știut nimic despre feciorul, pe care i-l zmulsese din mână, în ultimul moment, fostul ei soț. Legătura între mamă și fiu nu a mai putut fi refăcută. Băiatul a vizitat-o, în câteva decenii, doar de cinci-șase ori. Nici măcar atunci când a fost anunțat că mama lui e pe moarte, nu a venit. A fost prezent, însă, la înmormântarea ei.
Ea, Tiotea noastră, își găsise alinare în noi, cei care-i deveniserăm foarte aproape.

Altă dată, a povestit cum a venit un uncheaș la ea, după ce se stabilise cu traiul în orașul Cornești, Ungheni, s-o ceară de nevastă. Ceea ce a lăsat-o fără cuvinte a fost faptul că acel bărbat purta sacoul fostului ei soț. ”Am înțeles atunci că el a făcut denunțul ca să fim duși în Siberia”, a spus, după care a tăcut mult timp.
Nu i-a zis nimic. I-a refuzat delicat propunerea. Și niciodată nu am auzit să-l vorbească de rău măcar pe el, cel care i-a distrus viața.

Știam că, fiind fugară, a fost adăpostită și ajutată mult de bunelul meu, preotul Serghei Doina.
După moartea lui Stalin, când lucrurile s-au mai domolit, și-a cumpărat o căscioară la Cornești,  pe o muchie de văgăună, în care și-a dus viața ani buni. Abia la asfințitul vieții sale a primit un apartament cu două camere în Cornești.
”Mi-am pierdut un fecior, dar am regăsit altul”, spunea cu referire la soțiul meu, Valeriu Jardan.

În dimineața de 2 decembrie 1990, am vizitat-o la spital. Se simțea foarte rău. Mă tot întreba: ”Unde e Valeric?”. ”Acuși o să vină”, o linișteam.
Spre seară, a venit. A deschis ușa salonului, în care se afla Tiotea. Ea s-a uitat spre el și fața i s-a luminat. A schițat un zâmbet și a șoptit: ”Ai venit…”, apoi a închis ochii. Pentru totdeauna.

Ne spunea mereu că, atunci când nu va mai fi și vom vrea să o pomenim, să-i rostim numele de botez – Vasilița.
Dumnezeu să te odihnească în pace, Vasilița, Tiotea noastră.

P.S. Atunci când ne-a implorat să renunțăm la ideea de a ne construi o casă, am ascultat-o. Abia peste un sfert de secol am revenit la idee și chiar am realizat-o.

P.P.S. Zilele acestea, am dat de un amplu material despre soarta Vasiliței Nastasiu și a familiei sale, scris de o elevă din Tomsk, Iulia Seleeva, strănepoata acestora.
”Lucrând cu materialele de arhivă ale străbuneilor și buneilor mei, m-am adâncit în atmosfera acelor ani cumpliți. Am sentimentul că am fost în acele vremuri, alături de sutele de mii de persoane deportate”, a menționat ea, subliniind, totodată, că a fost cuprinsă, pe perioada scrierii lucrării, de o multitudine de sentimente, de la indignare și compasiune până la amărăciune și ură.

Lucrarea integrală, cu numeroase documente de arhivă, o puteți citi AICI

(458 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: