La sfârșit de an școlar, pedagogii din întreg raionul Călărași au participat la prima ediție a Forumului cadrelor didactice și manageriale, cu genericul ”Viziunea mea pentru școala noastră”.

Forumul s-a desfășurat la Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu” din Sipoteni. ”Această instituție a beneficiat de un proiect de 25 milioane de lei care a presupus renovarea completă a infrastructurii de dotare modernă, în cadrul Proiectului de Reformă a Învățământului din Moldova, implementat de Ministerul Educației Culturii și Cercetării”, ne spune Elena Gonța, șefa Direcției Învățământ, Tineret și Sport Călărași motivul de ce a fost aleasă anume această localție pentru desfășurarea forumului, după care a mai adăugat: ”Condițiile aici sunt de ultima generație și era necesar ca pedagogii din raion să vadă și să cunoască ce posibilități au colegii de la Sipoteni, ca la necesitate să poată face și ei us de aceste echipamente și laboratoare”.

De fapt, startul pregătirii pentru forum a fost lansat încă în luna ianuarie. În tot acest timp, 55 de pedagogi au scris și au prezentat pentru discuție în actualul forum viziunea pentru școala călărășeană. ”Toate opiniile au fost analizate de către comitetul de organizare a forulumui, după care, în jurul acestor articole s-au format opt ateliere de discuție, ce țin de promovarea tehnologiilor infomaționale în educație, prmovarea calității în educație, formarea standartelor de scoală prietenoasă, de incluziune a copiilor, de rolul de educație și a cadrului didactic, de cultura educaționlă a instituției de învățământ”, a mai subliniat șefa Direcției Învățământ.

Totodată, Elena Gonța a prezentat viziunea de conturare a dezvoltării educației în raion.

Dânsa a atrasa atenția asupra activității continue a celor 57 instituții de educație existente în raionul Călărași care aplică sârguincios politica educațională a statului, asupra îmbunătățirii competențelor didactice și manageriale prin perfecționare continuă, dar și a implementării planurilor-cadru, model personalizat care pune în valoare atuurile școlii și corpului de elevi și profesori.

Președintele raionului Sergiu Artene, fiind și dânsul prezent la activitate, a asigurat corpul de manageri și profesori de susținere și implicare în rezolvarea problemelor unităților școlare.

Într-un final, a fost aprobată rezoluția Forumului Educațional, care a fost inspirată din activitatea productivă a celor peste 200 de participanți. ”Este o primă ediție forumului raional și o replică a formului național. Ne dorim ca și în următoarele ediții, cadrele didactice să-și expuna părerea cum să dezvolte sistemul de educație din raion, să nu fie numai o prerogativă a direcției, dar să ascultăm opinia celor care își doresc să participe”, a conchis Elena Gonța.

(1.238 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: