Păreri împărțite au locuitorii orașului Călărași față de aspectul castanilor de pe strada Ștefan cel Mare, care au fost curățați în această primăvară.

”Parcă-s niște păsări fără pene”, afirmă o călărășeancă supărată pe ”ciopârțirea” castanilor de pe o parte a drumului.

”Ți se rupe inima când te uiți la bieții copaci. Pentru noi era o mândrie această alee cu castani până în această primăvară. Mă mir că au tăiat fără milă din copaci și chiar nu cred că o să mai revină la forma pe care o aveau anterior. Eu cred că scopul de bază a fost să transforme copacii în lemne de foc”, a adăugat un alt trecător care ne-a surprins făcând poze copacilor.

Întrebat despre nemulțumirea trecătorilor față de modul de tăiere al copacilor, Gheorhe Stratan, directorul Gospodăriei Comunal-Locative Călărași, afirmă că încă în anul trecut s-a făcut un experiment vizavi de problema castanilor care au crescut prea înalți și încurcau firelor de înaltă tensiune. ”Atât la primărie, cât și la Gospodăria Comunală au fost făcute sesizări din partea locuitorilor de pe strada dată din cauza deconectărilor frecvente de energie electrică. De câte ori bătea mai tare vântul, se iscau probleme”, povestește dânsul.

Din acest motiv, anul trecut au fost tăiați din scurt câțiva copaci din preajma fostului Birou de documentare a populației. ”Să vedeți cât de bine și-au revenit copacii și ce formă frumoasă și-au luat. Aceștia nici nu s-au îmbolnăvit pe parcursul verii la fel ca ceilalți copaci”, a mai adăugat Gheorghe Stratan.

Potrivit lui, copacii care au rămas intacți în această primăvară, vor fi tăiați la anul următor, deoarece legea permite acest lucru doar în intervalul 1 februarie -16 aprilie. ”Chiar și acum am pe masă o cerere din partea locuitorilor caselor cu nr. 29 și 35. Aceștia ne roagă să tăiem și în preajma caselor lor castanii deoarece se confruntă cu probleme similare. Dar vom putea lua atitudine abia la anul, când vom avea voie”, mai spune directorul Gospodăriei Comunal-Locative Călărași.

Astfel, angajații Gospodăriei Comunal-Locative din Călărași își propun să mențină copacii la o înălțime potrivită, să nu-i lăse să crească prea sus. În așa mod vor avea și o formă mai frumoasă, dar și nici nu vor încurca firelor de electricitate, spun ei.

Aleea de castani din Călărași are circa 500 metri lungime.

Apopo, și orașul Ungheni are o alee de castani, care se consideră a fi cea mai lungă din Europa. Aceasta are o lungime de trei kilometri pe care sunt plantați circa două mii de castani. Aceasta a fost plantată acum 40 de ani.

În timp aceasta a devenit un important obiectiv turistic.

Doina Harea

(1.339 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: