A deschis 14 locuri de muncă noi şi a atras peste 1000 de turişti în jumătate de an de la deschiderea unei pensiuni în stil găgăuz. Este vorba de Ana Statova, o antreprenoare din satul Congaz care a dezvoltat cu succes o afacere, cu ajutorul unui grant oferit de Uniunea Europeană în cadrul programului de Susţinere a agriculturii şi dezvoltării rurale în UTA Găgăuzia şi Taraclia (SARD).

Iniţial, avea de gând să deschidă un muzeu al localităţii, dedicat obiceiurilor, portului şi tradiţiilor locale. Aflând de programul SARD, Ana Statova a realizat un proiect mai amplu, care includea patru căsuţe construite în stil tradiţional, din lampaci de lut şi acoperite cu stuh, o cramă şi un muzeu. În martie 2017, a câştigat proiectul şi o finanţare de 18.500 euro din partea UE. „Îmi doream demult să dezvolt o pensiune turistică în stil național, însă nu am avut banii necesari și nici n-aș fi putut să-i adun vreodată. Acum, cu ajutorul UE, am făcut localitatea noastră mai atractivă pentru turiști și am creat vreo 14 locuri de muncă pentru localnici”, afirmă antreprenoarea. Întreg complexul etno-turistic „Curtea etnică naţională găgăuză” („Gagauz Sofrasi”)  mai cuprinde un restaurant, o terasă în stil naţional şi un mini-hotel modern.

Potrivit antreprenoarei, proiecte ca cel finanţat de UE care au drept scop dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii în mediul rural, reprezintă una din puţinele soluţii pentru stoparea depopulării satelor şi ameliorarea situaţiei social-economice din localităţile Republicii Moldova. „Până acum nu am avut parte de nicio susţinere. Luam credite de la bănci, însă din cauza dobânzii mari, ele ne împovărau mult activitatea. Dacă nu ar fi fost suportul european, probabil am fi plecat şi noi peste hotare. Acest proiect ne-a ajutat să rămânem acasă şi să ne dezvoltăm. Proiectele ca SARD sunt foarte importante și contribuie în special la redresarea situaţiei în sate”, mai spune Ana Statova.

Pensiunea la care a muncit timp de aproape doi ani a fost dată în exploatare pe 6 noiembrie 2018. Toate obiectele de decor: draperii, covoare, sunt croşetate ori ţesute manual de gospodinele din localitate, tradiţiile şi obiceiurile din regiune sunt păstrate și promovate. Timp de jumătate de an, pensiunea deja a fost vizitată de peste 1000 de turişti. „Am avut oaspeţi din SUA, Marea Britanie, România, Danemarca şi alte ţări. Majoritatea optează pentru locurile în căsuţe, preferă stilul rustic și mai puțin stilul modern din hotel. Săptămâna trecută ne-au vizitat câţiva oaspeţi din Londra şi din California. I-am întrebat din curiozitate, de ce au ales să călătorească în Moldova, doar au atâtea locuri atractive în ţările lor. Mi-au spus că le-a plăcut deschiderea şi ospitalitatea oamenilor noştri. Acolo au magazine mari, pline cu de toate celea, dar nu au produsele noastre naturale”, povestește, cu mândrie, antreprenoarea.

Ana Statova este unica femeie de afaceri care încearcă să exploateze potenţialul turistic din UTA Găgăuzia. Graţie suportului european de care a beneficiat, vizitatorii pot cunoaşte tradiţiile, pot savura bucatele tradiţionale găgăuze, brânzeturile şi chiar pot participa la ateliere gastronomice.

La înmânarea certificatului de finanţare, Dafina Gherceva, coordonatoare rezidentă a ONU, Reprezentanta Permanentă PNUD, care și-a încheiat recent mandatul în Republica Moldova, a declarat că prin susținerea acestor inițiative antreprenoriale, Uniunea Europeană îşi doreşte să răspundă la cele mai stringente necesități ale locuitorilor din regiune – de a avea un loc de muncă decent și condiții îmbunătățite de viață la ei acasă.

Anatolie Terzi, managerul de proiect, ne-a informat că Programul SARD, finanțat de UE cu 6,5 milioane de euro, a fost implementat de PNUD în perioada anilor 2016-2018. În cadrul programului, 30 de antreprenori au beneficiat de granturi în valoare de la 8600 până la 18.500 euro. Totodată, aceştia au beneficiat de asistenţă tehnică şi mentorat la crearea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii. Investiţiile europene prin intermediul acestui program au contribuit la crearea a 250 de locuri de muncă noi.

În același timp, 107 persoane au fost instruite în domeniul antreprenoriatului, iar 33 dintre ei au beneficiat de granturi din partea Uniunii Europene, de până la 2.450 de euro, pentru a-și lansa propriile afaceri.

Svetlana Corobceanu

Acest articol a fost publicat în cadrul proiectului ”Campanie de informare în regiunile Moldovei despre situația democratică și asistența UE pentru dezvoltarea țării”, realizat în cadrul Platformei Naționale din Moldova a Forumului Societății Civile din Parteneriatul Estic, de către Asociația Presei Independente (API)în parteneriat cu Centrul Național de Mediu și Consiliul Național al Tineretului din Moldova, cu suportul financiar al Uniunii Europene. Conținutul articolului este responsabilitatea exclusivă a autorilor – Asociația Presei Independente (API) – și nu reflectă în mod neapărat poziția Uniunii Europene.

(137 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: