Raisa Ursan

Toată lumea are o poveste de spus, indiferent cu ce se ocupă, ce cont are în bancă, indiferent de culoarea pielii. Toți avem câte o istorie, pe care trebuie să o împărtășim semenilor noștri.

Aceste rânduri le-am citit la profesoara Raisa Ursan, care și-a înșirat, acum câțiva ani, povestea vieții sale pe pagini întregi de caiet. Simțea nevoia să se destăinuie, simțea că are ce spune, căci a trăit și continuă să trăiască experiențe unice.

La cei 70 de ani pe care i-a împlinit recent, continuă să lucreze, să-i învețe pe copii matematica.
A muncit 45 de ani la gimnaziul din Pîrlița, care, datorită ei, a primit numele lui Ion Vatamanu.

Acum, lucrează la Bumbăta, localitate situată la mai bine de zece kilometri de casa ei. Face naveta aproape zilnic deja de doi ani.
E plină de energie, de idei, de dorință de a face lucruri utile pentru societate.

”De ce continuați să munciți?”, o întreb. Se uită lung, de parcă nu ar înțelege sensul întrebării.
Recunosc, credeam că îmi va vorbi de pensia mică, de lipsa banilor, de medicamente scumpe etc. Or, anume așa explică o bună parte dintre pensionari necesitatea de a munci și după pensionare. Nu și Raisa Ursan. Dânsa a început a vorbi despre elevi, despre școală și meseria de pedagog, pe care a îndrăgit-o de mic copil și la care nu ar renunța dacă ar fi să o înceapă de la capăt.
Nu contează că, la ora actuală, profesia respectivă și-a pierdut mult din prestigiu, iar pentru tineri e una dintre ultimele opțiuni.
”Trebuie să-ți placă mult copiii și să vrei să le transmiți cunoștințele tale”, consideră dânsa. În plus, școala îți oferă o energie aparte, un alt fel de sens de a trăi.

Unicul său regret e că, poate, nu a acordat suficientă atenție familiei sale, căci s-a implicat cu trup și suflet în tot ce înseamnă pedagogie. Cei trei copiii ai săi, însă, au înțeles-o, iar dragostea lor pentru mama este necondiționată. La fel și respectul sutelor de discipoli pe care i-a avut în cele aproape cinci decenii de muncă.

”Prin ce se deosebesc elevii actuali de cei din anii 60 ai secolului trecut?”, îi adresez o nouă întrebare.
Răspunsul a fost la fel de neașteptat: ”Prin nimic. Și atunci, și acum, sunt copii cărora le place matematica și sunt copii cărora nu le place. Și atunci, și acum copiii sunt la fel de curioși, la fel de buni, dar și năzbâtioși. Important e să poți să ajungi la inima lor”.

Iar ea, și atunci, și acum, are aceleași emoții și aceleași griji pentru fiecare dintre elevii săi. Până și în timpul discuției noastre, gândul îi era la ei, la testarea care urma să aibă loc. ”Oare cum se vor descurca?”, a întrebat.

”De ce vă faceți atâtea griji? Misiunea profesorului e să-i învețe pe copii să învețe. Mai departe, e problema lor și a părinților cum se vor descurca”, i-am zis în replică.
S-a uitat lung și oarecum dojenitor. Nu, ea nu-i învățată cu o astfel de abordare.

Raisa Ursan știe că  trebuie să meargă până la capăt cu elevii ei, să le fie alături, să se bucure și să se întristeze împreună cu ei. Profesor de viță veche, ce mai.

Păcat doar că oameni asemeni ei nu sunt apreciați la justa valoare. Ordinele și medaliile curg gârlă, doar că pentru alții…

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(271 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: