Nu încetez să-l admir pe președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca. Nu-l cunosc personal, chiar dacă am fost, în vara anului trecut, la Arad, într-un tur de presă, chiar dacă dânsul a fost în vizită la Ungheni.

Multe, foarte multe ar putea prelua funcționarii noștri publici, aleșii locali de la colegii lor arădeni.

De la o vreme, urmăresc postările președintelui Iustin Cionca de pe pagina sa de facebook.
Cum, Doamne, poate acest om, care are în gestiunea sa un județ cu o populație de peste 400 mii de locuitori (de patru ori mai mare decât a raionului Ungheni și de aproape șapte ori mai mare decât a raionului Călărași), să fie atât de aproape de oameni, să fie atât de simplu în exprimare.

Probabil, pentru că se simte liber, pentru că știe ce vrea și știe cum să realizeze cele planificate.
Nu așteaptă bani de la guvern, nu umblă cu mâna întinsă și cu capul plecat în fața mai marilor zilei. De aici, se pare, și deschiderea sa.

Voi aduce doar câteva fragmente mici din postările lui Iustin Cionca:
4 aprilie: Ministrul Sănătății a vizitat astăzi Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad și s-a declarat plăcut impresionat. Adevărul este că se văd rezultatele celor aproximativ 30 de milioane de euro alocate pana acum de Consiliul Judeţean Arad Spitalului. Doamna Sorina Pintea a precizat că la Unitatea de Primiri Urgențe „nu miroase a spital, ca în alte locuri din țară”, că ministerul va aloca 10 milioane de lei pentru aparatură medicală în județul Arad și că a rămas plăcut impresionată de faptul că medicii cunosc nevoile pacienților din zonă.

6 aprilie: Este trecut de ora 1 noaptea. Acum ajung acasă, după o întâlnire cetățenescă de seară, în comuna Bata, prelungită până în noapte cu prezentarea proiectelor de investiții ale Consiliului Județean Arad. A fost o dezbatere bună. Revin cu amănunte interesante în cursul zilei de sâmbătă. Felicitări primarului Ion Micurescu, pentru organizare, și localnicilor din Bata, pentru implicare.

6 aprilie: Știu că nu fac o declarație populară pentru tineri, dar sper să plouă în weekend. Pământul are nevoie de apă. Vă doresc un sfârșit de săptămână cu bucurii.

12 aprilie. În ultimele două luni au venit în județul nostru cinci miniștri care au evitat întâlnirile de lucru cu Primăria Arad și Consiliul Județean. Au descins la Arad în vizite strict electorale, pentru fotografii de grup și întâlniri cu membrii lor de partid, urmate de postări pe Facebook și conferințe de presă în care au mimat grija pentru Arad. Este și o lipsă de respect față de arădeni și de reprezentanții lor, dar eu cred că este și o lipsă de educație.

13 aprilie: ”Prostul se baricadează și, oricât de revoluționar se pretinde, monologhează cu propria-i idee fixă” (André Glücksmann, ”Prostia”). Vedeți, de aceea prefer eu dialogul cu arădenii, să nu mă baricadez, să le aflu părerea și să acționez ca atare.

La noi ce se întâmplă?
Nu vreau să intru în prea mult în detalii. Voi menționa doar că frazele generale sunt la ele acasă. Cu mici excepții, majoritatea vorbesc despre nimic, ambalând frazele goale într-un limbaj de lemn, lăsat moștenire de vechii comuniști.
Accesați-le conturile de facebook și vă veți convinge că este așa.

În virtutea meseriei pe care o am, aproape în fiecare zi accesez ba o pagina, ba alta a demnitarilor noștri, în speranța să găsesc subiecte pentru ulterioare reportaje și știri.
Chiar dacă, uneori, se muncește mult, ceea ce este plasat acolo te dezamăgește și nu mai vrei să abordezi subiectul.

Dacă nu am mai discuta cu oamenii, dacă nu am mai merge la evenimente sau nu am avea informatorii noștri, nu am mai ști ce se întâmplă și ce se face în regiune.

Mai pe scurt, judecând după ceea ce plasează ai noștri demnitari pe rețelelel sociale, aș putea spune fără pic de rezervă: nici vorbe, nici fapte.

Cred că e timpul să se înțeleagă că rețelele sociale au devenit, inclusiv la noi, platforme importante de comunicare și ar fi cazul ca cei ce se află azi în fruntea unei entități territorial-administrtive să profite din plin de această oportunitate.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(167 vizualizări)


( ! ) Notice: Undefined variable: commenttitle in /var/www/expresul.md/htdocs/wp-content/plugins/facebook-comments-sync/comments.php on line 51
Call Stack
#TimeMemoryFunctionLocation
10.0001404536{main}( ).../index.php:0
20.0001405320require( '/var/www/expresul.md/htdocs/wp-blog-header.php' ).../index.php:18
30.24078726216require_once( '/var/www/expresul.md/htdocs/wp-includes/template-loader.php' ).../wp-blog-header.php:73
40.24778763560include( '/var/www/expresul.md/htdocs/wp-content/themes/alpha/single.php' ).../template-loader.php:74
50.61429345936comments_template( ).../single.php:149
60.61549362624require( '/var/www/expresul.md/htdocs/wp-content/plugins/facebook-comments-sync/comments.php' ).../comment-template.php:1472

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: