Un frumos concert de caritate s-a desfășurat duminică, 17 martie la Sipoteni. A durat patru ore și în tot acest timp a ținut publicul într-o emoție continuă. Casa de cultură din localitate s-a dovedit a fi prea mică în acea zi.

Concertul s-a desfășurat în memoria sipoteneanului Sergiu Ursu, care acum trei ani, la vârsta de doar 30 de ani a decedat în urma unui stop cardiac. Dânsul, fiind muzician de profesie, a activat și ca profesor, dar a fost și angajat al Ministerului Afacerilor Interne.

Evenimentul a fost organizat la inițiativa prietenilor lui, care spun că era fire activă, dornică de viață, care se implica în diverse proiecte și lega prietenii cu toți cei pe care-i întâlnea.

La concert, intitulat sugestiv ”Săracă inima mea”, au evoluat nume sonore, printre care: Maria Stoianov, Cezara, Veronica Mihai, Tudor Ungureanu, Alexandru Reva, Andrei Coțofană, Maria Țărnă, Vasile Olaru, Carolina Prepeliță, Angela Roșcovan, precum și Corul Cameral “Credo” al MAI, dar și alți oameni de cultură. Cu toții au cucerit publicul prin interpretări de excepție și au depănat amintiri despre regretatul lor coleg.

”Îi mulțumesc lui Dumnezeu că Sergiu a avut prieteni adevărați, care nu l-au dat uitării și au demonstrat cât de mult l-au iubit și l-au respectat”, a declarat printre lacrimi, mama lui Sergiu, Valentina Ursu, ținând să le mulțumească tuturor pentru  organiza acestui eveniment în memoria fiului ei. “Pare incredibil, dar atunci când am aflat despre concert, eram în Italia, unde muncesc de mai mulți ani. M-am gândit imediat că trebuie să vin acasă, însă nicidecum nu găseam bilet la avion și eram foarte tristă și mă simțeam rău. Am adormit plângând, iar în vis mi-a apărut Sergiu. El mi-a zis să nu fiu necăjită, că bilete sunt și chiar mi-a zis la ce agenție să merg ca să-l cumpăr și mi-a mai zis să nu-mi fie frică de faptul că voi ajunge la o oră mai târzie, că el va fi lângă mine. Dimineață așa și am făcut, am mers și am găsit bilet spre casă. De trei ani de când a plecat, nu a existat noapte în care să nu-mi visez feciorul”, a mai adăugat, îndurerată, Valentina Ursu.

Primarul de Sipoteni, Vasile Rață, susține că nu a ezitat nici o clipă să dea o mână de ajutor artiștilor de la Chișinău care s-au adresat cu o atare intenție nobilă și s-a implicat, împreună cu toți colegii, la organizarea la nivel înalt a evenimentului. “Chiar am trăit emoții unice la concertul dat. Sergiu Ursu a fost un om deosebit, iar despre acest fapt ne-am convins cu toții duminică. Așa mulți artiști de valoare, adunați laolaltă, nu a prea văzut Sipoteniul”, a subliniat primarul.

Apropo, banii adunați la concertul de caritate, peste 10 mii lei, au fost donați Școlii de Arte din Sipoteni, pentru procurarea unor instrumente muzicale.

DOINA HAREA

(675 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: