Pe 21-23 februarie, a avut loc, la Ungheni, ultima actvitate din cadrul Proiectului ”Îmbunătățirea nivelului de pregătire în cazul situațiilor de urgență a structurilor medicale și a populației din Ucraina si Republica Moldova”.

Este vorba de un training cu tema: ”Integrarea tehnologiilor de telemedicină în medicina de urgență”.
Astfel, zeci de lucrători medicali din Ungheni și, respectiv, Novoselița, regiunea Cernăuți, Ucraina, au avut șansa să afle lucruri noi și utile despre această nouă metodă – telemedicina – bazele căreia se pun în prezent la Ungheni.

NOTĂ:
Telemedicina este cea mai simplă cale pentru ca oricine să aibă acces la servicii medicale sigure şi de calitate. Telemedicina reduce costurile, permite medicilor să comunice foarte rapid şi eficient cu pacienţii, dar şi între ei, anulează distanţe şi oferă oportunităţi infint superioare celor pe care le oferă medicina clasică.   Telemedicina, face posibile consultațiile și terapia la distanță, cu ajutorul internetului și al camerelor video.

Sergiu Moșneguțu

Sergiu Moșneguțu, formator în cadrul Proiectului, angajat al Universității de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”,  a subliniat importanța acestei metode pentru sistemul de sănătate din Republica Moldova, menționând următoarele: ”Este o soluție foarte bună. Implementând telemedicina, putem rezolva multe probleme  sociale. Se știe că populația e înmbătrânită, că numărul de boli cronice crește și suprasolicită serviciile medicale, inclusiv cele de urgență. Telemedicina ar putea îmbunătăți oarecum această situație, căci am putea primi consultații la domiciliu în caz de urgențe minore, consultări la distanță în cazul implicării paramedicilor, ar fi mai rapide consultațiile medic-medic, medic-pacient. Spectrul este destul de larg”.
Referindu-se la proiectul implementat la Ungheni, dânsul a spus: ”Este extraordinar de util, pentru că inovațiile în medicină sunt în continuă crește, iar noi, medicii din Republica Moldova, nu trebuie să rămânem în urmă”.
Fiind întrebat dacă telemedicina este viitorul medicinei, expertul chișinăuean a precizat: ”Telemedicina este demult utilizată în marea majoritate a țărilor europene. Noi suntem la început de cale și sperăm să preluăm experiența colegilor din alte țări și s-o implementăm pe scară largă și la noi, căci, cu adevărat, medicina viitorului ține și de această metodă: telemedicina”.
Deocamdată, însă, există anumite impedimente pentru a implementa această metodă rapid și în toată Republica Moldova.
”Implementarea telemedicinei necesită resurse substanțiale, investiții foarte mari, dar care, în timp, se răscumpără. Să sperăm că, cu ajutorul finanțatorilor europeni, cu dorința și insistența noastră de a merge în pas cu lumea civilizată, vom reuși. Important e că este un început și se dorește să se schimbe lucrurile în bine”, a punctat Sergiu Moșneguțu.

Opinii despre proiect

Ghenadie Șerbul

Ghenadie Șerbul, vicedirector al Spitalului Raional Ungheni:
Am avut parte de un proiect util. Datorită acestuia, am beneficiat de o vizită de studiu la Cernăuți, unde am văzut cum este organizată telemedicina. Vom prelua niște elemente, care vor fi utile pentru viitor. Trebuie să menționez că telemedicina în Ucraina este destul de avansată.
Și noi am pus începutul deja. Am dotat o sală cu monitoare, calculatoare, camere video, aparate ce ne vor ajuta la acordarea asistenței medicale, mai ales, în satele defavorizate, unde medicul vine o dată în săptămână. Ne vor ajuta și în cazurile complicate, când diagnosticul este incert – medicul va avea posibilitatea în mod operativ să se consulte cu colegi din alte instituții medicale. Totodată, la a doua sau a treia consultație, ca să nu mai facă un drum de acasă până la spital,  pacientul va putea beneficia și o consultanță  calificată de la medic prin intermediul telemedicinei. Astfel, cozile se vor micșora, iar medicii nu vor mai fi supraîncărcați

Vasili Suhorab

Vasili Suhorab, medic-șef adjunct al Sptalului din Novoselița, regiunea Cernăuți
A fost un proiect, care ne-a ajutat să facem un schimb de experiență, să acumulăm informații noi despre telemedicină. Și la noi, în Ucraina, au loc reforme în sistemul de sănătate, dar, din ceea ce am văzut și am auzit, se pare că la dumneavoastră reformele sunt mai avansate.
M-a impresionat Unitatea Primiri Urgente de la spitalul din Ungheni.  Deja mă gândesc cum am putea prelua și noi unele elemente de aici.
Sunt pentru a doua oară la Ungheni. Grație acestui proiect, am fost aici și anul trecut. Am remarcat schimbări în ultimul an. Mă refer la aceeași Unitate Primiri Urgente. Este un lucru foarte bun. Se pare că au fost făcute investiții mari.
Cred că și colegiii ungheneni au avut ce vedea și învăța de la noi. Mă refer aici la telemedicină, pe care o consider viitorul nostru, deoarece, datorită ei, asistența medicală va fi mai operativă.

Tatiana Butucel, obstetrician-ginecolog la Spitalul Raional Ungheni:
Fiind tânăr specialist, am învățat foarte multe din acest proiect. De mare folos mi-a fost deplasarea la Cernăuți. Am cunoscut noi experiențe în ceea ce privește ajutorarea pacientului în caz de urgență. Sunt sigură că pentru toți specialiștii din spitalul nostru a fost o experineță bună.
Cred că e nevoie de cât mai multe astfel de instruiri și vizite. Ar trebui să se pună accentul și pe medicina  de familie, pentru că ar fi o componentă foarte importantă în telemedicină. Ar trebui să fie instruite și asitentele medicale, pentru că în unele sate nu avem medici de familie și aici intervin ele.

Victoria Cucu, registrator Unitatea Primiri Urgente:
Cred că este un proiect binevenit pentru spital, pentru populație, căci astfel am avut posibilitatea să aflăm lucruri noi, să facem un schimb de experiență cu colegii din Ucraina, să fie pus începutul unei metode  foarte importante, care ar ușura munca medicilor. Mă refer la telemedicină. Asemenea proiecte sunt necesare și de acum înainte.

Natalia Harabaru, chirurg de urgență:
Astfel de proiecte sunt utile, pentru că avem posibilitatea să luăm cunoștință de experiența colegilor din alte părți. Nu pot să nu vorbesc despre deplasarea la Cernăuți, unde am văzut lucruri interesante, care ar fi bine să le preluăm și noi. Spre exemplu: noi metode în tratamentul ictusului ischemic. M-a impresionat ceea ce se face acolo.
De fapt, orice informație nouă are impact și este utilă, iar astfel de proiecte contribuie la faptul ca noi, medicii, să luăm cunoștință de ele.

Proiectul ”Îmbunătățirea nivelului de pregătire în cazul situațiilor de urgență a structurilor medicale și a populației din Ucraina si Republica Moldova” este implementat de patru parteneri: Spitalul de Urgență Cernăuți și Spitalul Raional Central Noua Suliță (Ucraina) și, respectiv, din Republica Moldova: Spitalul Raional Ungheni și Agenția pentru Dezvoltarea Regională și Integrarea Europeană Ungheni.
Valoarea proiectului pentru partenerii de proiect din Ungheni este de peste 101 mii de euro.
Acest proiect vizează creșterea gradului de pregătire pentru situațiile de urgență din zona transfrontalieră  Bucovina și Republica Moldova.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(157 vizualizări)


( ! ) Notice: Undefined variable: commenttitle in /var/www/expresul.md/htdocs/wp-content/plugins/facebook-comments-sync/comments.php on line 51
Call Stack
#TimeMemoryFunctionLocation
10.0001404744{main}( ).../index.php:0
20.0001405528require( '/var/www/expresul.md/htdocs/wp-blog-header.php' ).../index.php:18
30.21408739592require_once( '/var/www/expresul.md/htdocs/wp-includes/template-loader.php' ).../wp-blog-header.php:73
40.21978780392include( '/var/www/expresul.md/htdocs/wp-content/themes/alpha/single.php' ).../template-loader.php:74
50.45069407920comments_template( ).../single.php:149
60.45209425504require( '/var/www/expresul.md/htdocs/wp-content/plugins/facebook-comments-sync/comments.php' ).../comment-template.php:1472

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: