Unii dintre candidații PDM care au deținut funcții publice au avut episoade în care au fost implicați în conflicte de interese sau în nedeclararea tuturor averilor. Victor Său și Alexandru Botnari, de exemplu, au făcut afaceri cu firmele familiei folosind banii publici, iar Maria Culeșov și-a angajat rudele la ADR Sud. De asemenea, liderul formațiunii, Vladimir Plahotniuc, nu și-a declarat, când a fost cazul, proprietățile pe care le deține în Elveția, Franța și România. Un alt candidat PDM, ministru în Guvernul Filip, a folosit o diplomă de studii medii falsă, ceea ce nu îl împiedică să pretindă în continuare la funcții publice. Acestea sunt fapte documentate de reporterii IC pentru un Parlament Curat. Profilurile integrale ale candidaților le puteți găsi oricând pe portalul Moldovacurata.md.

Democrați care au fost implicați în conflicte de interese

Maria Culeșov, directoarea ADR Sud, structură autonomă financiar, dar subordonată administrativ Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, și-a angajat ginerele și soțul în instituția pe care o conduce. Primul a fost luat pe post de jurist, în anul 2011, iar al doilea, soțul, a fost angajat ca șofer în anul 2013. CNI a verificat această situație, iar actul de constatare emis în anul 2015, a stabilit că Culeșov s-a aflat în conflict de interese. CNI a notat că în privința ginerelui, la momentul angajării acestuia, în anul 2011, Legea cu privire la CNI nu intrase în vigoare, deci instituția nu poate aplica o sancțiune în baza unei legi care nu exista la momentul comiterii încălcării. În ceea ce privește angajarea soțului, acesta a depus cerere de eliberare din funcție în timp ce inspectorii CNI efectuau controlul. CNI a considerat acest fapt o soluționare a conflictului de interese și a clasat cazul. Solicitată atunci de Moldova Curată să comenteze cele două angajări, Culeșov a spus că la concursul pentru funcția de jurist au participat trei persoane, dar s-au prezentat doar două și a câștigat ginerele său. Referitor la soț, a spus că nu a știut că în acest fel încalcă regimul juridic al conflictelor de interese. ”Eu mi-am închipuit că în calitate de șofer nu are o răspundere așa de mare, nu este cine știe ce. Atunci (în iunie 2013 – n.r.) nu aveam altă candidatură ca să angajăm urgent pe cineva, dar acum vom căuta să angajăm o altă persoană”, a mai spus Maria Culeșov pentru MoldovaCurata.md. Un alt candidat al PDM, actualul primar al orașului Soroca, Victor Său, s-a aflat în situație de conflict de interese. În 2013, când Său era președintele raionului Soroca, Consiliul Raional Soroca a cumpărat benzină în valoare de peste 326 de mii de lei de la firma administrată de soţia președintelui, „Navisor” SRL. Un an mai târziu CNI a decis ”Constatarea încălcării regimului juridic al conflictului de interese de către dl Său Victor, care nu a declarat în termenul şi modul stabilit despre conflictul de interese manifestat prin nedeclararea calității sale de fondator majoritar cu 80 % din cota parte a SC ”Navisor” SRL și nu a întreprins nici o măsură de tratare și soluționare a acestui conflict de interese”, potrivit actului emis de CNI. Său motiva atunci că el nu a fost implicat în procesul de achiziţii publice, de aceea a contestat decizia. Judecătoria Chișinău a emis o hotărâre prin care a respins contestația, astfel menținând actul CNI. Său nu a mai contestat decizia, dar nici nu a fost sancționat pentru abaterea comisă, deoarece s-a invocat expirarea termenului de prescripție. Candidatul PDM Alexandru Botnari, a cumpărat și el combustibil pentru primărie de la firma Petrocub&Co SRL, firma fiului său. În anii 2016-2018, firma a câștigat contracte la Primăria Hâncești în valoare de 2,5 milioane de lei, arată o investigație a portalului MoldovaCurata.md. Cazul, descoperit de jurnaliști, nu a fost examinat de Autoritatea Națională de Integritate, întrucât la momentul apariției investigației, instituția, aflată în proces de reformare, încă nu era funcțională. Botnari a declarat atunci că acele concursuri de achiziții au fost transparente și că el nu a făcut parte din comisia de selectare a agentului economic, ci doar a semnat contractele de procurare a produselor petroliere.

Liderul partidului, cu averi tăinuite

Liderul partidului, Vladimir Plahotniuc, a avut și el tangențe cu CNI/ANI, în anul 2013, doar că atunci aceasta nu i-a găsit nici o avere nedeclarată. Cu toate acestea, în anul 2018, reporterii RISE Moldova au descoperit 4 proprietăți deținute de familia lui Plahotniuc, direct sau prin intermediul unor firme. Două vile se află, potrivit investigației, pe malul lacului Leman (numit și lacul Geneva), una pe malul elvețian și alta pe malul francez al lacului. Prima a fost cumpărată în anul 2012, iar a doua – încă în 2008. O altă proprietate din Franța, deținută de o firmă al cărei beneficiar este familia liderului PDM este o cabană în munții Alpi, localitatea Les Houches. Proprietatea a fost cumpărată în anul 2012. Ultima proprietate decoperită de RISE este o casă în București. Nici una dintre proprietățile deținute peste hotare nu apar în declarațiile de avere depuse în ultimii ani de Plahotniuc în calitate de deputat. Liderul PDM nu a comentat constatările RISE nici la solicitarea autorilor investigației, nici după apariția acesteia. În luna noiembrie 2018, Procuratura Anticorupție, după ce a fost sesizată de președinta PAS, Maia Sandu, a răspuns că a refuzat să pornească o cauză penală în care ar investiga legalitatea deținerii de către Plahotniuc a proprietăților de peste hotare.

Candidatul cu diplomă falsă

Actualul ministru degrevat al Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a fost luat de PDM în echipa guvernamentală a lui Pavel Filip, apoi –  inclus pe lista de candidați pentru viitorul Parlament, chiar dacă acesta – a dovedit-o procuratura – a folosit o diplomă de liceu falsă pentru a obține studii superioare. ZdG a scris în martie 2015 că Gaburici a picat bacalaureatul și a făcut studii economice „fără frecvență” la o universitate nelicențiată la acel moment. După acel articol, Procuratura a pornit o cauză penală. Ulterior s-a stabilit că Gaburici a ajuns la Universitatea Slavonă în baza unei diplome care conține elemente de falsificare, eliberată de Liceul Ștefan cel Mare, instituție pe care Gaburici nu a frecventat-o. În iunie 2015, Gaburici şi-a anunțat demisia din funcția de prim-ministru, la o zi după ce a fost audiat de procurori în dosarul penal privind studiile sale„E un anunț fără precedent – îmi anunț demisia. Subiectul diplomei mele este lipsit de importanță în condițiile social-economice”, declara Gaburici. Dosarul penal a fost însă clasat pe motivul expirării termenului de prescripție la scurt timp după demisia sa. 

Citiți profilurile candidaților în Parlamentul Republicii Moldova pe portalul www.moldovacurata.md. 

Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conştient la alegerile parlamentare prin campania de monitorizare şi informare „Pentru un Parlament Curat 2019”, implementat de ADEPT, API, CAPC şi CIJM cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectului țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.

 

(73 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: