Gimnaziul ”Ion Vatamanu” din Pîrlița a avut parte de o mare surpriză în ajunul sărbătorilor de iarnă.

În ospeție le-a venit scriitorul Vasile Romanciuc, directorul editurii ”Cartier”, Gheorghe Erizanu, și bunul său prieten, Igor Munteanu, profesor conferențiar, co-fondatorul IDIS ”Viitorul”, fost ambasador al Republicii Moldova în SUA.

”Ne dorim să-i aventurăm pe scriitorii noștri să descopere Moldova profundă, să-și redescopere cititorii”, a explicat inițiatorul acestei vizite, Igor Munteanu, după care a specificat: ”Noi vrem să ajungem în cel puțin 10-15 școli în următoarele două-trei luni. Este rezultatul unor înțelegeri cu Gheorghe Erizanu, pe care l-am molipsit de această idee și care consideră că e o idee bună, care trebuie sprijinită”.

Gimnaziul ”Ion Vatamanu” a fost prima instituție unde au ajuns scriitoriii, grație acestui proiect cultural.

Referindu-se la întâlnirile cu cititorii, poetul Vasile Romanciuc a făcut următoarea confesiune: ”Astfel vezi în ce fel, cum și cât se apropie copiii, elevii, cititorul în general de  carte și asta ne ajută foarte mult să înțelegem lucrurile mai bine”, după care a subliniat: ”Avem copii foarte buni. Se consideră că ei se interesează numai de calculator, dar la foarte multele întâlniri pe care le-am avut m-am convins că nu este tocmai așa. Avem foarte mulți copii care caută cartea, care citesc mult. Cred că avem o speranță de mai bine”.

Nina Burlacu, directoarea gimnaziului, s-a arătat mai mult decât încântată de vizita celor trei, îndemnându-i și ea pe copii să citească, căci, vorba dânsei, ”când ai carte, nu se lipesc lucrurile rele nici de casă, nici de suflet”.

A doua zi, o întâlnire similară a avut loc și la Liceul ”Mihai Eminescu” din Sipoteni, Călărași. Doar că acolo, alături de Igor Munteanu și Gheorghe Erizanu, s-a aflat prozatorul Vladimir Beșleagă.

Cele două înstituții au primit în dar zeci de cărți de la editura ”Cartier”.

(92 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: