În centru: Angela Mihalachi și Victor Săculțanu
În centru: Angela Mihalachi și Victor Săculțanu

Numele a doi ungheneni a răsunat la Gala premiilor concursului naţional ”IMM – model sustenabil de responsabilitate socială”, care a ajuns la ediția a IX-a.

„Cel mai bun antreprenor în sfera serviciilor de consultanţă” a fost declarată Angela Mihalachi, directoarea S.R.L. ”Unserv-Audit”.
Angela Mihalachi are o experiență de 32 de ani în contabilitate și e bine cunoscută în raion, ea fiind și președinta Asociației contabililor din raionul Ungheni.

”A fost o surpriză plăcută pentru mine, dar și pentru colectiv”, a recunoscut dânsa, după care menționat: ”Acest premiu este rezultatul muncii noastre timp de 15 ani. Ne-am bucurat de apreciere, pentru că, de obicei, sunt apreciați cei care produc ceva, iar noi, cei din contabilitate, nu prea untem luați în seamă”.

Potrivit Angelei Mihalachi, profesia de contabil devine din ce în ce mai solicitată și de aceea această muncă trebuie să fie apreciată la justa valoare.

Cel de-al doilea unghenean premiat la Gala premiilor concursului ”IMM – model sustenabil de responsabilitate socială” este Victor Săculțanu, conducătorul S.R.L. ”Magisdrum-Prut”. Și el s-a ales cu o diplomă de gradul I, la categoria ”Cel mai tânăr antreprenor”.

Contactat de ”Expresul”, Victor Săculțanu nu a dorit să ofere o declarație, limitându-se să spună doar că ”e un simplu premiu de încurajare”.

Concursul Național „IMM – Model de Responsabilitate Socială” este organizat anual de ODIMM, începând cu 2010, pentru a promova și a disemina cele mai bune practici ale întreprinderilor mici și mijlocii din Republica Moldova.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(233 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: