Încă două proiecte pentru eficientizarea energetică şi valorificarea surselor de energiei regenerabile vor fi implementate în Ungheni și Călărași. Astfel, Consiliul Fondului pentru Eficiență Energetică (FEE) a aprobat spre finanțare proiectele care vizează eficientizarea consumului de energie în cadrul gimnaziului ”Dimitrie Cantemir” din orașul Cornești (Ungheni) și în cadrul gimnaziului Dereneu (Călărași).

Potrivit unui comunicat de presă a Ministerului economiei și Infrastructurii, proiectele realizate de Fondul pentru Eficiență Energetică (FEE) sunt la etapa de elaborare a documentației și inițierea executării măsurilor de eficiență energetică. Valoarea totală a proiectelor ajunge la suma de 3 milioane lei.

Nina Doroș, directoarea gimnaziului Dereneu spune că proiectul presupune schimbarea câtorva geamuri și uși, plus instalarea termostatelor în sălile de clasă. ”Este foarte necesar acest proiect, mai ales că școala a fost dată în exploatare în 1976 iar unele geamuri sunt încă de atunci și noi nici măcar nu le putem deschide pentru a le spăla”, a menționat dânsa.

În schimb la gimnaziul din orașul Cornești se va face termoizolarea pereților pentru întreaga clădire. Potrivit lui Leon Bilețchi, directorul gimnaziul, aceasta va ajuta la economisirea combustibilului, de la 80 de tone de cărbune pentru sezon, la 50, precum și la ridicarea temperaturii cu aproape patru grade în instituție.

Totodată, Fondul pentru Eficiență Energetică a acceptat spre finanțare alte trei proiecte-pilot în domeniul eficienței energetice. Este vorba de casa de cultură din Semeni (Ungheni) și două proiecte în raionul Călărași. Primul proiect își propune eficientizarea consumului în cadrul grădiniței de copii ”Lăstărel” din orașul Călărași, iar cel de-al doilea proiect este ”Eficientizarea iluminatului public în orașul Călărași – Licurici în inima Codrilor”, finanțat în parteneriat cu programul UE ”Convenția primarilor – proiecte demonstraționale” (CoM-DeP). Investițiile totale aferente proiectelor-pilot ajung la valoarea de 15,8 milioane lei.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(141 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: