Săptămâna trecută, prietenii și colegii lui Gheorghe Petic, liderul Platformei ”Dreptate și Adevăr” din Ungheni, învinuit de viol, anunțau că astăzi, 19 noiembrie, va avea loc, la judecătoria diun Ungheni, ședința de judecată pe cauz aintentată acestuia.

Între timp, Procuratura Generală a cerut, iar Curtea Supremă de Justiție a acceptat strămutarea examinării cauzei penale pe numele lui Gheorghe Petic de la Judecătoria Ungheni la Judecătoria Orhei, sediul Central, scrie zdg.

Procurorii și-au argumentat solicitarea prin faptul că Gheorghe Petic a ocupat în ultimii 8 ani până la concedierea sa, în luna mai 2016, funcţii importante în organele de drept din Ungheni, printre care: şef catedră şi şef adjunct al Colegiului Naţional al Poliţiei de Frontieră, iar în vederea exercitării atribuţiilor de serviciu a interacţionat cu reprezentanţi ai altor organe de drept, inclusiv ai autorităţii judecătoreşti.

La 15 noiembrie, Igor Popa, în rol de procuror general interimar (pe perioada absenței lui Eduard Harunjen), a înaintat o cerere de strămutare a judecării cauzei penale privind învinuirea lui Gheorghe Petic de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 171 alin. (1) Cod penal, de la Judecătoria Ungheni, sediul central, la o altă instanţă egală în grad, pentru examinarea acesteia în fond.

Curtea Supremă de Justiție a dispus: „Pentru a exclude existenţa circumstanţelor care ar putea pune la îndoială rezonabilă imparţialitatea judecătorilor din cadrul Judecătoriei Ungheni, sediul central, la examinarea cauzei penale privindu-l pe Petic Gheorghe învinuit de săvârşirea infracţiunii de viol, precum şi în vederea evitării procedurii de soluţionare a unor eventuale cereri de abţinere din partea judecătorilor instanţei, situaţie ce ar influenţa promptitudinea judecării pe fond a dosarului, Colegiul penal conchide, că aceste circumstanţe cad sub incidenţa instituţiei strămutării şi pentru soluţionarea rapidă, obiectivă şi imparţială a cauzei vizate este necesară strămutarea pentru soluționare în altă instanţă egală în grad”.

Reamintim că Gheorghe Petic a fost reținut în după-amiaza zilei de 12 octombrie, după ce o femeie din Ungheni a anunțat Centrul Unic 112 precum că ar fi fost agresată fizic și apoi violată în propriul domiciliu.

Gheorghe Petic neagă orice acuzații și susține că este vorba de un dosar politic.
Gheorghe Petic este liderul  s-a remarcat, în ultima perioadă, prin numeroase acuzații, inclusiv contrabanda cu țigări, în adresa mai multor factori de decizie din cadrul Poliției de Frontieră.

Vedeți imagini din activitatea lui Gheorghe Petic din acest an

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(740 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: