Revitalizarea urbană a zonelor defavorizate reprezintă obiectivul principal al unui proiect internațional din care face parte și primăria municipiului Ungheni.

Despre acest lucru l-am aflat de la Grzegorz Pragert, consilier al Ministrului Investițiilor și Dezvoltării Regionale a Republicii Polonia.

La rândul lor, autăritățile publice locale din Ungheni apreciază inițiativele ministerului de resort de la Varșovia și declară că rezulatele vorbesc de la sine.

„Cu ajutorul Ministerului Afacerilor Externe al Poloniei avem deja implementate două proiecte la Ungheni. Este vorba de un proiect în cartierul Dănuțeni și mai avem un proiect implementat la Clubul de la Berești, implementate prin intermediul Fundației „Solidarity ”. Acum, este în proces de implementare proiectul de amenajare a curților blocurilor de pe străzile Porumbescu și Alexandru cel Bun 32”, a explicat  Eduard Balan, viceprimarul de Ungheni.

Oficialii polonezi spun că, de-a lungul anilor, de când Republica Polonia este membră a Uniunii Europene, au beneficiat de numeroase contribuții sub formă de granturi și, respectiv, au acumulat experiență în utilizarea eficientă a banilor europeni pentru dezvolatrea țării. „Acum este rândul administrațiilor locale din RM să-și focuseze atenția și eforturile asupra acestui program”, a subliniat  Grzegorz Prager.

Recent, viceprimarul de Ungheni, Eduard Balan,a efectuat o vizită de studiu în orașul Leszno, care este unul dintre cele 3 orașe-lider la capitolul revitalizare urbană.

”Autoritățile de acolo ne-au arătat în ce constă progamul lor de revitalizare urbană, cât de strânsă este colaborarea între ONG-urile de profil și societatea civilă. Am văzut că cetățenii polonezi se implică foarte activ, ceea ce ne dorim să vedem și la noi, în Ungheni”, a spus Eduard Balan.

Conceptul de regenerare urbană este un program pilot pentru Republica Moldova, la baza căruia stau trei piloni: incluziunea socială, infrastructura și dezvoltarea economică. Bugetul proiectului este de 400000 euro pentru asistență tehnică și aproximativ alte 400000 euro pentru finanțarea proiectelor de regenerare. Proiectul este co-finanțat de Fondul de ajutor din Polonia.

NOTĂ: Programul de revitalizare urbană reprezintă niște mini-strategii ale orașului Ungheni.

Prima etapă a fost secționarea orașului în mai multe zone. Acestea au fost analizate în conformitate cu cinci indicatori: sociali, economici, spațiali, tehnici și de mediu.

Drept urmare, au fost depistate trei zone care se află într-o stare mai degradată. Este vorba de cartierele Ungheni Deal, Ungheni Vale și Vasilica. Ulterior, o comisie specializată s-a deplasat la fața locului  și a discutat cu cetățenii. Dintre cele trei zone, Ungheni Vale este zona cea mai degradată, respectiv, a fost selectată pentru revitalizare. Următoarea etapă este analiza aprofundată a acestei zone.

”Urmează, pâna la mijlocul lunii decembrie, să aibă loc o Conferiță de mare amploare, unde vor fi invitați potențialii finanțatori, unde vom putea aplica proiectele. Ministerul Investițiilor și Dezvoltării Regionale a Republicii Polonia va veni cu o contribuție de aproximativ 20 %, Primăria va contribui cu 20 la sută într-un proiect in zona Ungheni Vale și urmează ca diferența de 60% să le găsim la potențialii finanțatori prezenți la această conferință”, a subliniat viceprimarul.

Potrivit Programului de revitalizare urbană, în următorii trei ani urmează să fie implementate cel  puțin 11 proiecte în zona Ungheni Vale.

Autor: Mariana Gasnaș

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(71 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: