Pe strada Eminescu se formează ambuteiaje din cauza că în preajma sediului Episcopiei sunt parcate multe automobile, la fel și în preajma magazinelor de aici.
O soluție ar fi organizarea unui sens unic pe această stradă, de la Spitalul Raional până la strada Vasile Alecsandri.

Alexandru Ambros, primarul municipiului Ungheni: Oamenii, din păcate, nu vor să meargă nici doi pași pe jos pentru a ajunge acolo unde au nevoie, de aceea și parchează mașinile peste tot. În consecință, se formează ambuteiaje, circulația este îngreunată. În vara anului curent, am construit o parcare cu 40 de locuri lângă mazazinul Fourset. Sunt locuri suficiente. Cu toate aceastea, oamenii continuă să-și parcheze mașinile în drum. În scurt timp, va mai apărea o parcare, pe strada Decebal. Deci, sunt create condiții pentru a evita ambuteiajele, depinde deja cât de conștiincioși sunt conducătorii auto.

Înainte de alegeri, domnul primar Alexandru Ambros a promis ca va fi reparată curtea blocului de locuit de pe strada Națională, 43. Până în prezent, nu s-a făcut nimic.
Alexandru Ambros, primarul municipiului Ungheni: Curtea blocului de pe strada Națională 43 va fi prima care va fi amenajată în primăvara anului 2019, în lunile martie-aprilie. Cu ea vom începe reparațiile și amenajările curților blocurilor de locuit din Ungheni. Vreau să spun că în 2019 ne vom axa pe reparația unui număr destul de mare de curți ale blocurilor locative din Ungheni.

Strada Oranjeriei din Ungheni mai are viitor sau rămîne depozit pentru pământ, pietriș și tot restul de materiale de construcție demontate din alte părți ale orașului și depozitate aici? Îmi este rușine, în secolul 21, să vin acasă la rude și să merg pe o strada că după război cu glod cînd plouă și mormane de deșeuri. Chiar administrația orașului nu vede ce se petrece pe strada aceasta?
Alexandru Ambros, primarul municipiului Ungheni: Nu este strada cu cel mai mare flux de mașini, dar e o stradă importantă în Ungheni, la fel ca multe altele. Într-adevăr, acolo a fost depozitat pământ. Este temporar. În scurt timp, se va face tot posibilul ca această stradă să fie practicabilă, iar pentru anul viitor, 2019, planificăm reparația ei. M-aș bucura ca oamenii să observe că a fost reparată strada Alexandru cel Bun, că au fost reparate alte străzi din acea regiune, cum ar fi Porumbescu, Grigore Ureche sau Alexandru Cosmescu. Cu siguranță, și strada Oranjeriei va fi reparată.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(166 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: