Pr. Ștefan Rîmbu
Pr. Ștefan Rîmbu

Satul Boldurești din raionul Nisporeni s-ar putea alege, în scurt timp, cu o monografie a sa. A început munca asupra ei un preot, părintele Ștefan Rîmbu din Ungheni.

”Poate e o idee prea îndrăzneață, dar consider că Boldureștiul merită să aibă o monografie a sa, ca fiecare fiu al satului să-și cunoască istoria”, a declarat dânsul pentru ”Expresul”.

Preotul a recunoscut că, de fapt, ideea vine de la Boris Zugravu, un mare intelectual, originar din Boldurești, care, pe vremuri, a fost director al școlii din sat.

La rândul său, Ștefan Rîmbu, și el originar din Boldurești, este mai mult decât preot. Dintotdeauna a fost interesat de literatură, de psihologie, de istorie, astfel că elaborarea unei monografii e tocmai ceea ce-și dorește și poate.

”Mai sunt în proces de acumulare a documentelor din arhive, a diverselor materiale ce se referă la satul Boldurești. Cartea deja prinde contur”, a spus dânsul, după care a accentuat: ”Nu o fac pentru faimă, ci pentru oameni, ca să-și cunoască istoria locului unde s-au născut”.

Fiind întrebat dacă are bani suficienți pentru a edita o asemenea carte și când ar putea să vadă lumina tiparului monografia, părintele Ștefan Rîmbu a răspuns: ”Cu ajutorul lui Dumnezeu, sper că la anul, în luna mai, cartea să fie deja gata”.

Dânsul s-a arătat încrezător că se vor găsi și oameni care vor dori să ofere suportul financiar necesar, că va fi susținut în acest demers al său și de către primarul satului.

Satul Boldurești a dat, de-a lungul timpului, numeroase persoalități. printre acestea, Vladimir Bogos, membru al Sfatului Țării, care a votat Unirea la 1918. Tot din Boldurești este și regizorul Ștefan Bulicanu, și solista Teatrului de Operă și Balet din Chișinău, Mariana Bulicanu.

 

(302 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550