Până la finele anului curent, municipiul Ungheni va avea un teatru de vară, copie fidelă a unui teatru similar din Dorohoi, România, oraș înfrățit cu Ungheniul.
Banii, însă, 100 de mii de euro, vor fi oferiți de un alt oraș-frate de peste Prut – Cluj Napoca.

Așa va arăta teatrul de vară de la Ungheni
Așa va arăta teatrul de vară de la Ungheni

”Recunosc că am rămas impresionat de teatrul de vară de la Dorohoi, care are forma unei rândunici. Din momentul în care l-am văzut, m-am gândit că ar fi bine să avem și noi unul la Ungheni”, a precizat primarul Alexandru Ambros.

Teatrul respectiv va fi construit în Parcul Central, pe vechea fundație a unei scene, care, până recent, a fost folosită doar de Ziua internațională a protecției copilului, la 1 iunie.

Pe 5 septembrie, Consiliul municipal Cluj Napoca a decis să aloce suma de 100 mii de euro ”pentru amenajarea unui Teatru de vară la Ungheni”.
”Pînă la sfârșitul anului, trebuie neapărat să valorificăm banii oferiți de Primăria Cluj Napoca. Vom depune toate eforturile ca să reușim”, a subliniat primarul de Ungheni.

Aici va fi construit teatrul de vară
Aici va fi construit teatrul de vară

Potrivit dânsului, și Primăria Ungheni va aloca 100 mii de euro, astfel ca să fie construit nu doar teatrul de vară, ci să fie amenajate și împrejurimile.
”Va fi construită o anexă, va fi amenajată intrarea principală în parc, va fi pavată aleea centrală. Totodată, va fi construit un havuz cu o cascadă. Planificăm să construim aici și o parcare cu 40-50 de locuri”, a explicat primarul, după care a concluzionat: ”Este un proiect mare și nu se limitează doar la teatrul de vară propriu-zis”.
”Tot proiectul va fi realizat până la 1 iunie 2019”, a făcut o precizare Alexandru Ambros.

Ce spun unghenenii?
Urmare a unui sondaj realizat pe pagina de facebook Expresul, 94% din respondeți au spus că e nevoie la Ungheni de un teatru de vară și doar 6% – au zis că nu e nevoie. Per total, au votat 90 de persoane.
I-am întrebat și pe câțiva dintre cei pe care i-am întâlnit în Parcul Central din Ungheni ce cred despre construirea unui teatru de vară aici.
Maria Vidrașcu: ”Vin aici, în parc, foarte des. Bine că a început amenajarea lui. Se vede cu ochiul liber să parcul a devenit mai frumos și mai amenajat, dar este încă mult de lucru ca să fie așa cum ar trebui. Un teatru de vară, cred, ar fi foarte binevenit. Nu prea avem locuri la Ungheni, unde să mergem să ne distrăm”.
Oleg Stoicov: ”Foarte bună idee cu teatrul de vară. În sfârșit, cineva se gândește și la cultură”.
Alina Grigoraș: ”Eu m-am bucurat mult, când a fost construit Orășelul copiilor. Acum, dacă va mai fi și un teatru de vară, chiar vom avea cu ce să ne mândrim. Parcul trebuie să fie un loc unde oamenii să vină cu plăcere și e foarte bine că a început amenajarea lui”.

Ce spun clujenii?
”Administrația publică locală din Cluj-Napoca sare iar cu banul pentru frații noștri din Ungheni. Tot 100.000 euro. De data aceasta, banii vor fi folosiți pentru modernizarea Teatrului de vară și a împrejurimilor. Banii au fost solicitați de primarul din Ungheni”, scrie ziardecluj.ro, după care accentuează: ”Inițiativa conducerii orașului nostru este lăudabilă. Dar poate nu ar fi stricat dacă ar fi cugetat Boc & Co. nițel la vorba unui moldovean al nostru – milă mi-e de tine, dar de mine mi se rupe inima. De exemplu, în Cluj-Napoca există o lipsă cronică de spații verzi”.
”Parcul din Cluj (încă) e „chel”, iar Primăria investeşte în reabilitarea parcului din Ungheni”, titrează ziuadecj.realitatea.net
I-am solicitat primarului de Ungheni să comenteze afirmațiile jurnaliștilor clujeni. ”Eu cred că nu au fost prea inspirați atunci când au scris pe un ton ironic despre ajutorul pe care ni-l acordă Primăria Cluj Napoca. În acest caz, dumneavoastră scrieți că vă bucurați de un asemenea gest al autorităților clujene”, a spus, mai în glumă, mai în serios, Alexandru Ambros.

Construirea teatrului de vară și amenajarea împrejurimilor face parte dintr-un proiect mai amplu, privind reabilitarea Parcului Central din Ungheni, care a început în anul 2017. Per total, e nevoie în acest scop de 900 mii de euro.
Anul trecut, Primăria Cluj Napoca a oferit tot 100 mii de euro – pentru construirea unui orășel al copiilor în parc. În semn de mulțumire pentru frații din Cluj Napoca, s-a decis ca acel Orășel al copiilor, care a fost inaugurat în vara anului 2018, să poarte numele ”Micul Cluj”.
Alexandru Ambros ne-a spus că aleea centrală din parc va purta, după reabilitare, numele Cluj-Napoca, iar havuzul care va fi construit – Centenarul.

Acest articol este produs în cadrul Proiectului ”Vocea cartierului tău”, realizat de ziarul ”Expresul” în cadrul programului ”Încurajarea tinerilor să devină cetățeni activi”, implementat de IREX Europe și AO ”Centrul Media pentru Tineri”, finanțat de Uniunea Europeană. Opiniile exprimate în acest reportaj nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(258 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: