După o pauză de aproape 30 de ani, Școala de hipism de la Ungheni organizează o competiție națională, ”Cupa Iacob Ciachir”, la care, promit organizatorii, vor participa cei mai buni cai din Republica Moldova.

Competiția va avea loc sâmbătă, 22 septembrie, cu începere de la 11.30, la inițiativa și cu susținerea JCI Ungheni (Junior Chamber Internaţional/Camera Internațională pentru Tineri), în colaborare cu Școala Republicană de Hipism.

”Ideea de a organiza o competiție de acest gen ne-a venit atunci când am mers, cu copiii noștri, în vizită la Școala de hipism din Ungheni, în luna iunie a anului curent. Atunci ne-am zis cu toții că merită să încercăm să readucem la normalitate activitatea școlii respective”, a explicat Ion Poia, membru JCI, responsabil de organizarea evenimentului, după care a precizat: ”Avem încă multe de făcut, iar această competiție e un prim pas. Pentru viitor ne dorim o altă abordare și înțelegere a acestui sport la Ungheni”. Dânsul și-a exprimat speranța că, în curând, această școală va prinde aripi și își va continua activitatea într-un alt ritm.

Competiția se va desfășura la trei categorii de vârstă, la care vor participa cai din Bălți, Chișinău și Ungheni.

Ultimul campionat la hipism a avut loc la Ungheni în anul 1989. Fosta fermă de cai din Ungheni, înființată de Iacob Ciachir, era renumită în tot spațiul ex-sovietic, aici fiind crescuți cai pur sânge, foarte scumpi și solicitați la acea vreme. Actuala competiție este organizată anume în memoria acestui om, care a făcut, cândva, istorie.

Ieri, 20 septembrie, au venit caii-vedetă deja la Ungheni.

Au sosit vedetele

Publiée par Ion Poia sur Jeudi 20 septembre 2018

 

(144 vizualizări)

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: