Aici va apărea un scuar și bustul lui Dimitrie Cantemir
Aici va apărea un scuar și bustul lui Dimitrie Cantemir

După mai bine de 40 de ani de când bibliotecii publice din Ungheni i s-a conferit numele lui Dimitrie Cantemir, se pare că, în sfârșit, în fața bibliotecii va apărea un bust al domnitorului și marelui cărturar.

Președinta raionului, Ludmila Guzun, și-a exprimat speranța că se va reuși până la 26 octombrie, când se împlinesc 345 de ani de la nașterea acestuia.

În aceste zile, scuarul din preajma bibliotecii e de nerecunoscut. A fost scos asfaltul vechi, care era plin de gropi și praf, astfel că terenul din jur seamănă cu un câmp arat.

”Pentru cineva poate că e o arătură. Pentru noi e un nou început, căci se pregătește terenul pentru amenajarea unui scuar ca la carte”, a spus primarul de Ungheni, Alexandru Ambros, după care a specificat: ”În scurt timp, se vor pava aleile cu pavele vibropresate, în două culori. Vor fi instalate bănci, coșuri de gunoi. Se prevede și iluminarea scuarului, unde vor fi folosite corpuri de iluminat tip lead. Va fi pregătită și fundația pentru un bust al lui Dimitrie Cantemir”.
Potrivit dânsului, lucrările respective vor costa 400 mii de lei, bani oferiți din bugetul de stat.

”Eu am venit cu inițiativa de a instala la Ungheni un bust al lui Dimitrie Cantemir în fața bibliotecii care-i poartă numele cu vreo 10-15 ani în urmă. De fiecare dată mi se spunea că nu-s bani pentru aceasta. De aceea am hotărât să donez bustul lui Cantemir, realizat în bronz, orașului”, a declarat sculptorul Ion Zderciuc, originar din Ungheni.

Rămâne ca autoritățile să-și asume toate cheltuielile pentru soclu. ”Am convenit cu sculptorul Ion Zderciuc ca postamentul  să fie realizat din piatră de Cosăuți. Dânsul va alege bucata de piatră necesară, va realiza postamentul, iar Consiliul Raional va acoperi cheltuielile ce se impun”, a subliniat președinta raionului.

Palma a fost bătută săptămâna trecută, când au fost inaugurate cele 17 sculpturi realizate în cadrul Taberei Internaționale de Sculptură în Piatră ”Istorie, Cultură și Civilizație Românească”, care a avut loc la Ungheni în luna august.

”Va fi un cadou frumos nu doar pentru bibliotecă, ci și pentru întreaga comunitate. De mult așteptam un asemenea bust în fața bibliotecii, căci anume așa îi stă bine unei instituții de cultură. Se pare că, în sfârșit, a venit timpul ca el să fie instalat”, a subliniat directoarea bibliotecii, Nadeja Mihai.
Biblioteca Publică ”Dimitrie Cantemir” din Ungheni este una dintre cele mai mari din afara Chișinăului.

A fost fondată în anul 1946 și are, la ora actuală, peste 90 mii de cărți. Numărul cititorilor depășește cifra de 5000.

Bustul lui Dimitrie Cantemir va fi a zecea lucrare, pe care o lasă la Ungheni Ion Zderciuc.
Mariana Gasnaș

Acest articol este produs în cadrul Proiectului ”Vocea cartierului tău”, realizat de ziarul ”Expresul” în cadrul programului ”Încurajarea tinerilor să devină cetățeni activi”, implementat de IREX Europe și AO ”Centrul Media pentru Tineri”, finanțat de Uniunea Europeană. Opiniile exprimate în acest reportaj nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(178 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: