Mai avem șomaj? Mai avem șomeri?

Iată că întreb și eu, căci, din inerție, tot aud că nu-s locuri de muncă.

Cum nu-s, oameni buni? La Chișinău dispar microbuzele. Nu are cine lucra. Aud că nici la Ungheni nu are cine lucra. Nu are cine lucra în școli, nu are cine lucra în spitale.

Azi, ca să-ți repari un gard, trebuie să prinzi coadă la meșter. Știu oameni care așteaptă deja de un an-doi meșteri care să vină să le construiască ceva și sunt gata să plătească atât cât li se va cere. De unde să-i iei?

Ca să-ți tunzi părul sau să-ți faci manichiura, iar trebuie să aștepți zile în șir, să găsești pe cineva cu – atenție! – pile la frizer.

Nu are cine să lucreze! Pleacă. Pleacă tot mai mulți. Pleacă în fiecare zi.

Vorbeam, mai zilele trecute, cu o doamnă care și-a deschis, acum ceva ani, o afacere. Nu-i merge rău. Cel puțin, așa cum mi-a zis ea, nu moare de foame. Dar și muncește mult.

Nu-i este frică de muncă. O face cu plăcere, doar că, de la un timp, nu mai are motivația necesară. ”Mă gândesc tot mai mult să las totul și să plec”, mi-a zis.

Totul, înseamnă casă, afacere, prieteni.

Vrea să plece, în mod special, pentru copii. Nu mai vede niciun viitor aici pentru ei. I-a pierit tot optimismul, pe care s-a tot străduit să-l alimenteze cu orice ani în șir. Nu mai are puteri pentru asta. Și, așa cum zicea, i-i silă să vadă cum mai marii zilei tot încearcă să ne mintă și să ne ducă cu zăhărelul.

”Ați văzut ce se face? Cui îi trebuie drumruile acestea reparate de mântuială? Credeți că o să țină mult? Până la alegeri! Da câte milioane sunt îngropate!”, tot zicea.

Ceea ce, însă, o doare cel mai mult e frica ce s-a instalat în oameni. ”Am impresia uneori că trăiesc un film prost și nu viața reală. Oamenii sunt amenințați, fie la serviciu, fie acasă. Se deschid dosare în stânga și-n dreapta.  E un coșmar adevărat. Așa vrem noi să dezvoltăm țara asta?”, m-a întrebat.

Am tăcut. Ce puteam să-i răspund? Că nu-s de acord? Că prea vede totul în culori negre?

Nu am găsit, în acel moment, niciun cuvânt de încurajare. Cum să-i spui omului că totul va fi bine, când acel bine nu are de unde fi?

S-au instalat în funcții oameni agramați, cu un limbaj de mahala. Grav e că astfel de personaje ajung să conducă până și instituții educaționale.
Am cunoscut recent un astfel de director, cică interimar. Imediat ce am atenționat asupra limbajului său absolut inadecvat, au început a veni mesaje în privat despre isprăvile lui. M-am cutremurat când mi-au fost transmise probe, ce denotă că acesta nu are nimic în comun cu bunul simț, cu decența. Cum să încredințez un copil pe mâinile lui? Ce vrem să facem? Unde vrem să ajungem?

Atunci când am întrebat de ce nu se indignează părinții, mi s-a spus foarte clar: ”Se tem”.

Iată de aceea și pleacă. Oamenii pleacă de deznădejde. Nu mai văd nimic bun aici și, dacă e să fim foarte sinceri, nici nu prea ai ce vedea bun. Credeți că un drum reparat, un apeduct construit ne vor ferici? Nu. Oamenii vor să se simtă în siguranță  aici. Iată că nimeni nu le asigură această siguranță. Luminița din capătul tunelului, pe care o tot așteaptă de mai bine de un sfert de secol, nu se mai arată.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(183 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: